Lobonț: Mi-aș dori din tot sufletul să scoatem românii pe străzi



Portarul echipei României, Bogdan Lobonț, a declarat, vineri, pentru site-ul său personal, că și-ar dori să poată scoate românii pe stradă de bucurie în urma evoluțiilor naționalei de la Euro 2008.
„E greu de dat pronosticuri. Important este sa trecem de grupe. Va fi un turneu final imprevizibil. Surprize pot apărea din orice grupă, nicio echipă nu poate spune că este favorită certă la câștigarea trofeului. Euro 2008 este diferit de Cupa Mondială. Diferența de valoare dintre echipe este mult mai mică decât la Campionatul Mondial. Mi-aș dori din tot sufletul să scoatem românii pe străzi, să fim lăudați de toată lumea dupa Euro”, a declarat Lobonț.
Portarul român vrea să înceapă turneul final cu dreptul, spunând că se gândește doar la prartida cu Franța, de luni. „Cel mai important lucru este să nu ne fie teamă, pentru că emoțiile dispar încă de la încălzire, în momentul în care intrăm pe teren. Nu trebuie să ne fie frică de nimeni pentru că nu avem nimic de pierdut! Noi, în cantonament, vorbim numai despre meciul cu Franța. Faptul că plecăm cu șansa a doua poate fi un atu. Așteptăm cu încredere primul meci, să demonstrăm pe teren că avem valoare. Ar fi extraordinar să începem cu dreptul, să jucăm de la egal la egal în cea mai puternică grupă în care România a fost vreodată la un turneu final”, a mai spus Lobonț. România face parte din grupa C a Campionatului European și va juca cu Franța (9 iunie, Zurich, ora 19.00), Italia (13 iunie, Zurich, ora 19.00) și Olanda (17 iunie, Berna, ora 21.45).