Cronica plastică

Liviu Suhar, meșterul umbrelor



Artistul plastic Liviu Suhar
Artistul plastic Liviu Suhar

În saloanele dedicate expozițiilor temporare ale Muzeului de Istorie din municipiul Suceava s-a deschis, săptămâna trecută, expoziția de pictură a artistului plastic Liviu Suhar.
O expoziție „ca un compendiu”
Expoziția „absolut generoasă”, cum a calificat-o la vernisaj directorul Muzeului Bucovinei, Constantin-Emil Ursu, îl readuce pe Liviu Suhar (care este bucovinean, cu obârșia în localitatea Iacobeni, dar care s-a împământenit de patru decenii la Iași) în locurile din care, așa cum a mărturisit el, sufletește nu a plecat niciodată.
Liviu Suhar, care, „înzestrat cu darul profesiei – cum a remarcat criticul de artă Valentin Ciucă – a devenit un ieșean indispensabil”, cumulând calitatea de artist plastic cu cea de profesor universitar și, timp de un deceniu, de decan al Facultății de Arte Plastice, Decorative și Design, ne propune o expoziție „ca un compendiu”, care sintetizează activitatea sa de creație.
Un compendiu din creația vastă a unui artist care, prin parcursul său biografic impresionant, este deopotrivă „pictor bucovinean, pictor român și pictor de toată lumea”.
„Un veritabil homo faber”
Un pictor pe care criticul ne propune să ni-l imaginăm copil plecat din Bucovina în straie populare la studii la Liceul de Artă „Octav Băncilă” din Iași, apoi student la Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj, artist și profesor sau călător în numeroase peregrinări și popasuri prin lume.
„Liviu Suhar – așa cum scrie Valentin Ciucă în «Dicționarul ilustrat al artelor frumoase din Moldova 1800 – 2010» – se definește ca un veritabil homo faber, înzestrat cu răbdarea de a medita îndelung, gestația laborioasă a fiecărei compoziții fiind temeiul estetic și moral pentru schițele premergătoare transcrierii ideilor în limbajul plasticității picturii, al modelării unor forme racordate permanent figurării formelor și sugestiilor umane”.
„O expoziție regală”
Creionând portretul unui artist care este „în armonie cu sinele, un om al echilibrului și al deschiderii”, Valentin Ciucă întrevede în „firea profundă” a lui Liviu Suhar „o genă germană”, care-l recomandă ca un creator „serios, riguros”, care înclină în definiția artei caracterizată prin claritate (care corespunde spiritului francez) și rigoare (specifică spiritului german) către cel de-al doilea element de definire.
Portret pe care criticul îl completează cu imaginea de atelier a pictorului, „cu halatul său special” , un șorț „cum aveau maeștrii de altădată”, pe care se adună, în straturi, petele de culori.
Un artist caracterizat printr-o „expresivitate robustă”, în lucrările căruia formele se proiectează pe un fundal „care eliberează tensiunile emoționale”.
„O expoziție regală”, cum a concluzionat Valentin Ciucă, pentru care Liviu Suhar, „meșterul umbrelor”, salutat cu reverență, a fost declarat „majestate”.


Vernisajul expoziției
Vernisajul expoziției
Secvență din expoziție
Secvență din expoziție
Secvență din expoziție
Secvență din expoziție
Secvență din expoziție
Secvență din expoziție
Secvență din expoziție
Secvență din expoziție
Participanți la vernisaj
Participanți la vernisaj
Participanți la vernisaj
Participanți la vernisaj
Liviu Suhar și Virgiliu Parghel
Liviu Suhar și Virgiliu Parghel
Liviu Suhar și Lucia Pușcașu
Liviu Suhar și Lucia Pușcașu
Liviu Suhar oferind o dedicație cu autograf pe catalogul expoziției
Liviu Suhar oferind o dedicație cu autograf pe catalogul expoziției
Liviu Suhar - Autoportret
Liviu Suhar - Autoportret
Expoziția artistului plastic Liviu Suhar
Expoziția artistului plastic Liviu Suhar
Moment de la vernisajul expoziției
Moment de la vernisajul expoziției
Artistul plastic Liviu Suhar
Artistul plastic Liviu Suhar