Liviu Pop: Subiectele de la bacalaureat le-am preluat, nu putem interveni pe ele



Ministrul interimar al Educației, Liviu Pop, a declarat, vineri, că nu știe care este gradul de dificultate al subiectelor de la bacalaureat, precizând că acestea au fost preluate și nu se mai poate interveni pe ele.
Liviu Pop a spus că procedura de elaborare a subiectelor de bacalaureat durează șase luni, din decembrie până în mai, și în acest moment nu se mai poate face nici o modificare în cazul acestora.
„Nu mai putem interveni în nici un fel, vom vedea la final cum au fost făcute. La testare vom vedea și dacă sistemul de comunicare între noi și centru funcționează”, a precizat ministrul interimar al Educației.
Liviu Pop a mai spus că toate ordinele de ministru emise pe tema bacalaureatului vor fi analizate săptămâna viitoare în comisiile de dialog social și speră ca miercuri sau joi să poată finaliza achiziționarea softului pentru desfășurarea examenelor.
Liviu Pop a precizat că dacă astăzi Ministerul Educației ar fi nevoit să organizeze cu resurse proprii examenul de bacalaureat, testele naționale, programele „Euro 200”, „Bani de liceu” și Mobilitatea cadrelor didactice, ar trebui să aloce 3,2 milioane de euro, bani pe care nu-i are.
Premierul Victor Ponta a venit, vineri, la Ministerul Educației, pentru a avea cu ministrul interimar Liviu Pop o discuție legată de organizarea examenului de bacalaureat din acest an.
Ponta a declarat că Ministerul Educației va fi obligat să contracteze prin încredințare directă softul necesar examenului de bacalureat, deoarece fosta administrație nu s-a preocupat de semnarea contractelor pentru acest serviciu.
Ministrul demisionar al Educației, Ioan Mang, a declarat, miercuri, că la preluarea Educației a găsit lucruri grave, precum faptul că documentele contractuale de service pentru întreținerea și supravegherea bazelor de date pentru examenele naționale, inclusiv de bacalaureat, nu sunt semnate, urmând să fie încheiate prin încredințare directă.