Omul de afaceri Liviu Florian arestat în cazul traficului de influență de la Vama Halmeu a declarat, ieri, în fața Curții de Apel Oradea, că singura lui culpă este că a avut „o relație” cu Nicoleta Dobrescu, fostul șef al Vămii respective, „una nepotrivită, de bărbat-femeie” și că nu i-a cerut bani.
Curtea de Apel Oradea a judecat, ieri, recursul declarat împotriva măsurii de arestare preventivă dispusă de Tribunalul Satu Mare în cazul lui Liviu Florian, Ion Savu și Ioan Romeo Nițu, anchetați de procurorii DNA Oradea în cazul traficului de influență de la Vama Halmeu, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cei trei inculpați au fost audiați, ieri, de către completul de judecată, toți susținându-și nevinovăția și neimplicarea în cazul de corupție.
Omul de afaceri Liviu Florian a fost asistat de trei avocați, unul fiind Gheorghiță Mateuț, care a întârziat la ședință, astfel că procesul a fost amânat două ore.
Liviu Florian a declarat în fața judecătorilor că singura legătură pe care a avut-o cu Nicoleta Dobrescu, fostul șef al Vămii Halmeu, cea acuzată de cumpărare de influență și denunțătoare în acest caz, a fost una sentimentală, nepotrivită, ținând cont de faptul că el era căsătorit.
„Singura mea culpă este că am avut o relație cu această femeie, o relație nepotrivită”
„Eu o cunosc pe Nicoleta Dobrescu din toamna anului 2009, făcea parte din anturajul fiicei mele. Singura mea culpă este că am avut o relație cu această femeie, o relație nepotrivită, de bărbat – femeie, nimic altceva. Eu nu i-am solicitat niciodată vreun ban. Am fost și la restaurante, de nenumărate ori, se poate verifica, eu am achitat notele de plată. Vreau să subliniez că nu îl cunosc nici pe șeful ANAF, nici pe șeful Vămii, nici pe ministrul din acea vreme, nici un am vreo legătură cu vreun eventual conflict, așa cum se sugerează în opinia publică. Nici măcar nu știu cum arată acei oameni”, a declarat Florian.
La rândul său, Ioan Romeo Nițu a recunoscut că a a oferit mai multe sume de bani Nicoletei Dobrescu, însă doar la solicitarea acesteia și pentru nevoi personale, nu cu rolul de mită.
„Mi-a cerut de mai multe ori bani și am ajutat-o, i-am dat 500 de euro, 1.000 de euro, 3.000 de euro. Ultima oară mi-a spus că are nevoie de bani pentru că are probleme cu un dosar. I-am mijlocit, într-adevăr, împrumuturi cu dobândă. Am un cerc de prieteni printre care sunt și persoane care oferă așa ceva, dar nu știu nimic despre acuzațiile care mi se aduc în acest dosar”, a spus Nițu.
Al treilea inculpat, Ion Savu, s-a limitat să nege faptele care îi sunt puse în sarcină, spunând doar că își menține declarațiile date în fața procurorului și la instanța de fond.
În pledoariile lor, avocații celor trei au criticat mențiunile cuprinse în încheierea Tribunalului Satu, prin care clienții lor au fost arestați și în care se aprecia că ar reprezenta pericol lăsarea lor în libertate, în vreme ce alți inculpați, cum sunt fostul șef al Autorității Naționale a Vămilor (ANV) Radu Traian Mărginean și fostul șef al vămii Halmeu Nicoleta Dobrescu sunt cercetați în stare de libertate.
„Sunt în dosar și alte persoane puse sub învinuire, care sunt cercetate în stare de libertate, pentru aceleași acuzații pentru care clienții mei au fost arestați. De asemenea, în dosar există doar note de interceptare, declarații ale unor martori și ale cumpărătoarei de influență, care a fost practic beneficiara faptelor și care este și ea în stare de libertate”, a spus avocatul Ioan Banciu, apărătorul lui Florian Liviu și Ion Savu.
Avocatul Gheorghiță Mateuț a susținut, la rândul său, că procurorii DNA au încălcat o condiție de fond a procedurii penale, care ar atrage nulitatea absolută a actelor făcute ulterior, neascultându-l pe clientul său ca și inculpat înainte de a solicita arestarea, ci doar ca învinuit.
„Liviu Florian nu poate reprezenta un pericol atâta vreme cât s-a prezentat la procuror înainte de a fi reținut, chiar și fără a i se înmâna vreo citație, fiind solicitat la sediul DNA telefonic”, a spus Mateuț, care a mai apreciat și că judecătorul Tribunalului Satu Mare ar fi greșit neinvidualizând temeiul arestării, ci luând măsura împotriva celor trei persoane fără să verifice gradul de implicare al fiecăruia.
Reprezentantul DNA, procurorul Minodora Popovici, a cerut respingerea recursurilor și menținerea arestării preventive a celor trei, apreciind că hotărârea Tribunalului Satu Mare este temeinică și legală.
Curtea de Apel urmează să se pronunțe asupra recursurilor celor trei persoane.
Oamenii de afaceri Liviu Florian și Ion Savu și Ioan Romeo Nițu, fost angajat al unui magazin duty-free, cercetați în cazul traficului de influență de la Vama Halmeu, unde fostul șef Nicoleta Dobrescu este acuzat de DNA că ar fi plătit 130.000 euro pentru a obține funcția, au fost reținuți în 3 februarie. Ulterior, cele trei persoane reținute au fost arestate de Tribunalul Satu Mare.
De asemenea, omul de afaceri Florin Feher, din Negrești Oaș, care este acuzat de complicitate la trafic de influență, a primit interdicția de a părăsi localitatea pentru o perioadă de 30 de zile, instanța respingând propunerea DNA de emitere a unui mandat de arestare preventivă în cazul acestuia.
Omul de afaceri Liviu Florian este acuzat că, în septembrie 2009, a pretins și a primit de la Nicoleta Dobrescu, inspector vamal la Biroul vamal Halmeu, 130.000 de euro, promițându-i că, în baza influenței pe care o are asupra șefului Autorității Naționale a Vămilor și vicepreședinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală îl va determina pe acesta să o delege în funcția de șef al Biroului Vamal Halmeu.
Cei 130.000 de euro ceruți au ajuns la Liviu Florian în mai multe tranșe, prin intermediul lui Ion Savu.
Procurorii au mai arătat, în ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale, că angajata Biroului vamal Halmeu a fost ajutată de Ioan Romeo Nițu să strângă cei 130.000 de euro de la cămătari sau persoane care se ocupă cu traficul ilicit de țigări.
Ulterior, în primăvara anului 2010, după încetarea delegării Nicoletei Dobrescu în funcția de șef al Biroului Vamal Halmeu, Liviu Florian, cu complicitatea lui Ion Savu, a pretins de la aceasta suma de 300.000 de euro, promițându-i că în baza influenței pe care o are asupra șefului ANV și vicepreședinte al ANAF îl va determina pe acesta din urmă să o numească din nou în aceeași funcție.
Procurorii DNA care anchetează dosarul mitei de la Vama Halmeu au susținut în fața instanței care a decis arestarea celor trei persoane în acest dosar că mita a fost luată „în numele și pentru un partid politic și un șef de instituție”, afirmă surse judiciare.
Potrivit surselor citate, în încheierea Tribunalului Satu Mare din 4 februarie, prin care s-a dispus arestarea celor trei învinuiți în dosarul mitei de la Vama Halmeu, se arată că procurorul de caz a susținut în fața instanței că „solicitarea unor sume atât de mari, respectiv 130.000 de euro și 300.000 de euro, în numele și pentru un partid politic, și un șef de instituție, lăsând să se înțeleagă că delegarea și numirea într-o funcție publică se face doar pe criterii politice și nu de competență, este de asemenea în măsură să provoace în rândul opiniei publice un sentiment de insecuritate și neîncredere în instituțiile statului”.
Sursele citate mai spun că din dosar mai reiese că omul de afaceri clujean Liviu Florian, arestat în acest caz, avea o influență reală asupra șefului Autorității Vămilor, Radu Traian Mărginean.
Potrivit surselor citate, Liviu Florian i-a facilitat, în luna septembrie 2009, Nicoletei Dobrescu o întâlnire cu șeful Vămilor, Radu Traian Mărginean, prin intermediul unui anume Eugeniu Petrescu, întâlnire în cadrul căreia Nicoleta Dobrescu a primit promisiuni că va fi numită în funcția de șaf al Vămii Halmeu.
Sursele judiciare susțin că Eugen Petrescu, cel care ar fi facilitat întâlnirea între șeful ANV, Radu Traian Mărginean, și fostul șef al Vămii Halmeu Nicoleta Dobrescu, este apropiat al PDL, „cu o influență foarte mare în partid”.
Surse judiciare au declarat că omul de afaceri clujean Liviu Florian i-ar fi dat cei 130.000 de euro lui Eugen Petrescu, care i-ar fi dat la rândul său o mică parte din sumă șefului Vămilor, o altă parte având destinație politică.
„Petrescu Eugen este un om în vârstă, omul din umbră, o persoană cu o influență foarte mare în PDL, care nu a ieșit în public, este aproape un necunoscut pentru cei din afară, dar are o influență foarte mare. El dă ordine inclusiv unor oameni importanți. El este cel care dă undă verde și pentru alte funcții, nu doar în vămi”, susțin sursele citate, care au precizat că acesta a împărțit banii dați de Nicoleta Dobrescu pentru a fi numită în funcție.
Șeful Autorității Naționale a Vămilor (ANV), Radu Traian Mărginean, audiat, miercuri, la sediul DNA Oradea, în dosarul traficului de influență din Vama Halmeu, a fost pus sub învinuire de procurori, fiind acuzat de luare de mită.
În cazul mitei de la Vama Halmeu, Nicoleta Dobrescu a fost audiată în 26 ianuarie, la DNA Satu Mare.
Nicoleta Dobrescu a fost delegată la conducerea Biroului Vamal Halmeu în 23 septembrie 2009 și a ocupat funcția până în 24 februarie 2010.
Anchetatorii au făcut, în 25 ianuarie, 12 percheziții imobiliare în municipiul Satu Mare, la domiciliul Nicoletei Dobrescu și la locuințele celor 11 sătmăreni de la care aceasta ar fi strâns suma de peste 300.000 de euro.
Nicoleta Dobrescu mai este cercetată într-un alt dosar după ce, alături de alți lucrători vamali, ar fi semnat declarații vamale pentru un export fictiv de usturoi, în care OLAF a constatat un prejudiciu de aproximativ 2,5 milioane de euro. Dosarul „Usturoiul” se află în cercetări la Serviciul Teritorial Oradea al DNA.
Șeful Autorității Naționale a Vămilor, Radu Traian Mărginean, a fost demis din funcție prin decizie a premierului Emil Boc.
Decizia a fost luată în urma unei discuții avute, miercuri seara, de premierul Emil Boc cu președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Sorin Blejnar.