Liviu Dragnea: Petre Daea a fost iertat de PSD pentru „crima” de a fi inițiat Legea pensiilor speciale

Președintele PSD Liviu Dragnea, a precizat, marți, că ministrul propus de social-democrați pentru portofoliul Agriculturii, Petre Daea, a fost „iertat” de partid pentru „crima” de a fi fost inițiatorul Legii pensiilor speciale, el argumentând astfel prezența acestuia în guvernul Grindeanu, informează Mediafax.
După ce a prezentat componența Cabinetului Grindeanu, prinre ai cărui membri se numără și Petre Daea, liderul PSD Liviu Dragnea a fost întrebat de ce a fost cooptat ca ministru și Petre Daea, în condițiile în care acesta a fost inițiatorul Legii pensiilor speciale, proiect pe care însuși Dragnea l-a criticat vehement.
„În ceea ce îl privește pe domnul Petre Daea, dacă a făcut acea crimă prin care a fost unul din inițiatorii legii respective, a fost iertat de către partid”, a explicat Dragnea.
El a adăugat faptul că Petre Daea este un om în care eu are foarte mare încredere din punct de vedere al științei agricole și al implementării acestui domeniu din programul de guvernare.

Recomandări

Eugen Bejinariu, la Calafindești: „Noua lege a pensiilor promovată de PSD a corectat inechitățile din sistemul public”

Eugen Bejinariu le-a prezentat locuitorilor din Calafindești măsurile implementate de PSD pentru îmbunătățirea nivelului de trai al seniorilor

Președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, consideră că adoptarea legii pensiilor militare este „o victorie a bunului simț”