Liderul PSD, Liviu Dragnea, a susținut, duminică, după citirea în plenul comun a moțiunii de cenzură, că parlamentarii PSD care nu au semnat moțiunea nu au făcut-o pentru că au absentat, el arătând că miercuri va exista un „vot masiv” în favoarea moțiunii, scrie Mediafax.Întrebat cum comentează faptul că moțiunea de cenzură a fost semnată de 222 de parlamentari, dintre care doar de 199 de la PSD, iar restul de la ALDE, Dragnea a spus: „Majoritatea celor care nu au semnat nu au fost prezenți. Fiecare a vorbit cu mine, unii sunt plecați din țară, ajung în noaptea asta sau mâine, unii ajung marți”.”Noi am fost interesați să avem numărul de semnături peste limita stabilită de Constituție ( o pătrime din numărul total al senatorilor și deputaților, respectiv 116 parlamentari, n.r.) , iar cei cu care am vorbit am considerat necesar să nu le stric treburile astăzi. Noi stabilisem joi că depunem luni moțiunea de cenzură, așa și-au făcut programul majoritatea. Am luat decizia ulterir de a o depune azi (duminică, n.r.) pentru a scurta perioada în care ne aflăm de incertitudine și de lipsa practică a unui Guvern”, a spus Dragnea.





