Președintele PSD, Liviu Dragnea, a fost primit cu entuziasm și aclamații, ieri, în comuna Dumbrăveni, unde a participat la o întâlnire cu membrii și simpatizanții partidului și la Conferința județeană de alegeri a PSD. La sosirea la Sala Sporturilor din comună, unde a avut loc adunarea electorală, Dragnea a fost așteptat de câteva mii de oameni, care l-au întâmpinat cu fanfară și urale frenetice. Pe una din pancartele purtate de unul dintre simpatizanți scria: „Liviule să fii tare / Cum a fost Ștefan cel Mare”. Oamenii s-au înghesuit să-i strângă mâna și să-l îmbrățișeze pe cel pe care îl consideră liderul lor prigonit politic și l-au încurajat zgomotos să reziste „în fața presiunilor politice” din țară „și din Europa”.
Cei care i-au urat oficial bun venit au fost președintele Organizației Județene a PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, și primarul de Dumbrăveni, Ioan Pavăl. Senatorul Ioan Stan i-a spus lui Liviu Dragnea că datorită sprijinului pe care l-a acordat județului social-democrații suceveni au devenit mai puternici. „Prezența dumneavoastră aici ne-a marcat viața noastră politică”, a spus Stan și l-a invitat pe șeful său de partid să anunțe la Suceava că va candida la Președinția României. „Să vă bazați pe mintea și pe brațul sucevenilor”, a mai spus senatorul Ioan Stan.
Aceleași asigurări de sprijin le-a primit președintele PSD și de la primarul de Dumbrăveni, Ioan Pavăl. El a spus că în județul Suceava „oamenii sunt mult mai creștini decât în altă parte” și i-a garantat lui Liviu Dragnea că cei prezenți îi vor fi alături „până la sfârșit”, indiferent când și cum va fi acesta.
De pe scena improvizată în sala de sport, Liviu Dragnea a mulțumit pentru călduroasa primire spunând că de fiecare dată vine la Suceava „cu drag” și pleacă de aici „mai încărcat și mai curat”. Liderul PSD a vorbit despre programul de guvernare al PSD și despre Programul Național de Dezvoltare Locală pe care l-a inițiat, în paralel cu acuzații la adresa „celorlalți” și, mai ales, a președintelui României, Klaus Iohannis. El a spus că partidul pe care-l conduce este cel care va dezvolta Moldova, care „prea mult timp a fost doar mințită și exploatată electoral”. La întrebarea retorică „Ce am făcut noi pentru România”, o persoană din sală a strigat: „Nimic”. Răspunsul președintelui celui mai mare partid din România, aflat la guvernare și președinte al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a fost: „Nimic ești tu! Ți-o spun direct. Ai răbdare să spun ce am făcut noi. Mincinosule!”
Liviu Dragnea va anunța după alegerile europarlamentare dacă va candida la Președinția României
Apoi Dragnea a vorbit despre majorările de salarii pentru medici și profesori, despre majorarea pensiilor, de redeschiderea unor spitale închise în timpul guvernării PDL. El i-a invitat pe oameni ca la alegerile europarlamentare să voteze candidații PSD pentru ca „să nu mai avem în Parlamentul European oameni cu capul în jos, oameni care își înjură țara”. În opoziție cu „patrioții din PSD” Liviu Dragnea i-a așezat pe președintele Iohannis și „clica lui”, care „preferă să fie slugi” și cărora „le este frică de PSD pentru că avem de partea noastră milioane de adevăruri” și pentru că arată „ce clică nenorocită, buboasă a fost în această țară”. „Nu suntem coșul de gunoi al Europei”, a declamat Liviu Dragnea, completând că „vom rupe mafia care a inundat România”.
Pe un ton duios, el a spus că la sosirea la Dumbrăveni un tânăr localnic i-a cerut cu lacrimi în ochi să nu cedeze. „Nu cedez, nu mai plânge și fii curajos”, i-a transmis de pe scenă liderul PSD suceveanului sensibil la confruntarea lui Liviu Dragnea cu justiția. Președintele PSD a avut un mesaj și pentru președintele PNL al Consiliului Județean Suceava, să utilizeze cât mai repede suma de 216 milioane de lei alocată de Guvern pentru reparația și modernizarea drumurilor județene. „Aveți banii, folosiți-i!”, i-a transmis Dragnea lui Flutur.
În ceea ce privește candidatura la Președinția României, Liviu Dragnea a declarat că obiectivul la alegerile prezidențiale este „să eliberăm România de această căpușă care se numește Iohannis”, dar decizia dacă va candida sau nu o va anunța după alegerile europarlamentare.
La încheierea adunării de la Sala Sporturilor din Dumbrăveni, liderul PSD a avut parte de aceeași susținere entuziastă ca la sosire.