”Ultimul răzeș” din Bucovina și lupul său ocrotitor au făcut senzație luni seara, pe ProTV, în cadrul emisiunii Masterchef, sezonul 10.
Vajnicul concurent bucovinean a apărut îmbrăcat într-un costum tradițional vechi de peste 100 de ani, cu o cușmă de miel autentică, dar cu coadă de lup, precum și cu lupul său, tot autentic, din pădure, pe care îl are de peste 30 de ani. Împăiat, desigur, dar la fel de fioros.
”Am venit să mușc din competiție… mă ajută lupul meu, ocrotitorul răzeșului. Mă trag de la poalele munților Călimani, zona de interferență a Imperiului Austro-Ungar, Bucovinei și Regatului”, afirmă Liviu Bazarcă, care spune că se trage din familie de răzeși și se definește ca păstrător al tradițiilor, datinilor și obiceiurilor, dar și ca promotor al bucătăriei tradiționale din zona Bucovinei.
Apariția sa în platourile de filmare la Masterchef a făcut senzație atât prin costumația sa deosebită, prin faptul că a venit împreună cu lupul său și o bardă cu două tăișuri, cu care se poate lupta și cu ursul, cât și prin cantitatea uriașă de mâncare pe care a adus-o.
”Ai înnebunit – avem două ceaune de gustat…”, a spus în șoaptă chef Florin Dumitrescu către colegii săi. Dar asta nu era nimic pe lângă câte îi mai așteptau să le deguste în căruciorul cu bunătăți pe care îl împingea ”Răzeșul” bucovinean, care a fost imediat recunoscut de Chef Cătălin Scărlătescu, prezent adeseori în județul Suceava, la diverse evenimente.

”Am rugămintea, până fac eu treaba acolo, să aveți grijă de fratele meu…”, a spus Liviu Bazarcă și le-a tuflit pe masă ditamai lupul și barda sa cu dublu tăiș, cu mâner îmbrăcat cu piele de lup.
”Cum ultimul? E și fratele tăi aici…”, i-a reproșat șăgalnică Gina Pistol, din culise.
”Acolo, în sticlele acelea, ce fel de mâncare e?” a întrebat, aparent neștiutor, Chef Sorin Bontea, care a ochit imediat frumoasele clondire cu ”apă de foc”.
”Licorile magice ale răzeșului… o pălincă de pere cu rădăcină de ghințură și o pălincă de zmeură…”, i-a răspuns Liviu Bazarcă, punându-le pe masă, alături de celelalte bunătăți, pentru degustare.
”Opriți ziua de filmare… eu trebuie să gust din toate alea… o punem de-o chermeză”, a anunțat Florin Dumitrescu, care deja se lingea pe buze de poftă. Tot el a dat strigare celor din platourile de filmare să se adune la masă, să se bucure de bucatele din Bucovina.
”Mă auziți… pe mine mă mai filmați acum? V-ați dus toți la masă acolo și pe mine m-ați lăsat aici singur…”, a constatat dezamăgit Petru Ovidiu Bazarcă, fratele concurentului, rămas singur în culise.

”Chemați toți de prin platourile de filmare… Să vină și ăia de la <Românii au talent>, haideți!”, striga Florin Dumitrescu, în timp ce veselia se instala pe măsură ce bucatele și licorile magice se împuținau.
”Cântă cucul bată-l vina, de răsuna Bucovina!…” și ”Ia-ți mireasă ziua bună…” au răsunat prin platourile Masterchef, în timp ce platourile cu preparate de carne, inclusiv de vânat, dar și ceaunele cu ied jintuit și balmoș cu dulceață de merișoare erau degustate cu poftă.
”Așa e în casa mea, Casa Răzeșului – bogăție la mâncare, pe tradiții, datini și obiceiuri. Și cașul e făcut de mine…”, a spus Liviu Bazarcă, care, cu consimțământul tuturor, a primit un șort de Masterchef și merge mai departe în competiția culinară.