Liviana Enea a fost validată ieri ca membru al CL Suceava

Liviana Enea a mai fost consilier local în mandatul 2008 - 2012

Mascarada politică privind demisia unui membru al Consiliului Local Suceava și validarea unui alt membru al partidului din care acesta face parte a luat sfârșit ieri.
Săptămâna trecută, ședința ordinară a lunii septembrie a fost anulată ca urmare a manevrelor politice care au dus la blocarea validării Livianei Enea în funcția de consilier local lăsată liberă prin demisia lui Adrian Timofi Ciobanu, în semn de protest membrii ACL părăsind sala.
Însă, în ședința extraordinară de ieri, după ce PSD s-a asigurat că deține majoritatea voturilor, aleșii locali au luat act de demisia lui Adrian Timofi Ciobanu în unanimitate, tot așa fiind votată și validarea Livianei Enea, următorul candidat PDL pe listele electorale, ca membru al Consiliului Local Suceava.
După depunerea jurământului de credință, aceasta a luat loc în capătul mesei, temporar, deoarece la viitoarea ședință va fi făcută o reconfigurare a locurilor ocupate de consilieri, astfel încât aceasta va fi repoziționată în apropierea Doiniței Cocriș, care, până acum, a fost singura componentă feminină a deliberativului local.
Liviana Enea a mai făcut parte din Consiliul Local Suceava în mandatul 2008 – 2014 și este funcționar în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava.

Recomandări

Cușnir a luat foc când Harșovschi a întrebat în Consiliul Local despre stadiul de execuție a noilor creșe și despre un nou stadion în Suceava

Proiect de sistare a construcțiilor în zonele vulnerabile la alunecări de teren, pregătit de Primăria Suceava

Gardul amplasat pe drumul de acces din E85 către Sala Polivalentă din Suceava a fost retras de proprietarul terenului

Deputatul USR de Suceava, Emanuel Ungureanu, cere intervenția urgentă a Ministerului Mediului pentru închiderea definitivă a gropii de gunoi de pe Mestecăniș