Liga Campionilor

Liverpool și Arsenal, meci de povestit nepoților



Meci spectacol între Liverpool și Arsenal
Meci spectacol între Liverpool și Arsenal

Echipa engleză Liverpool s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor după ce a învins, marți, pe teren propriu, cu scorul de 4-2 (1-1), formația engleză Arsenal Londra, în manșa secundă a sferturilor de finală ale competiției.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Hyypia ’30, Fernando Torres ’69, Gerrard ’86 din penalti și Babel ’90+2, în timp ce pentru londonezi au înscris Diaby ’13 și Adebayor ’84. În tur, la Londra, scorul a fost egal 1-1.
Antrenorul formației Liverpool, Rafael Benitez, a declarat că încrederea jucătorilor săi în propriile forțe a făcut diferența, informează AFP.
„Am jucat mult mai bine în a doua repriză. Ne-am revenit după ce am primit primul gol. În astfel de meciuri, diferența este făcută de lucruri mărunte. Când ne-au egalat pe final, am fost furios din cauza modului în care am luat gol, dar reacția jucătorilor mei m-a făcut fericit. La scorul de 2-2 aveam nevoie de mai multă forță, de aceea l-am introdus pe Voronin. Torres era obosit, așa că l-am băgat pe Babel, care ne-a adus viteză. Am început meciul cu patru jucători ofensivi, dar Arsenal a făcut o primă repriză foarte bună. Pentru noi a fost un meci extrem de greu. Arsenal este o echipă foarte bună. Când ne gândim că s-au marcat șase goluri, a fost într-adevăr un meci excepțional”, a declarat Rafael Benitez.
Pe de altă parte, antrenorul formației Arsenal, Arsene Wenger, a afirmat că trăiește un sentiment de decepție și nedreptate după eliminarea din sferturile Ligii Campionilor. „Este foarte greu. Jucătorii mei sunt abătuți. Când pierzi în fața unei echipe mai bune, este în regulă, dar nu aceasta este impresia pe care o ai după aceste două meciuri. O înfrângere cu 4-2, chiar dacă ultimul gol nu mai contează, nu reflectă ceea ce s-a văzut pe teren în această seară. Echipa este în stare de șoc. Săptămână după săptămână, decepție după decepție, este dificil de gestionat. Vom încerca să ne revenim, dar în această seară avem un sentiment de decepție și nedreptate”, a spus Wenger.
Chelsea, calificare cu emoții în semifinale Echipa engleză Chelsea Londra s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor după ce a învins, marți, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), formația turcă Fenerbahce Istanbul, în manșa secundă a sferturilor de finală ale competiției.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Ballack ’4 și Lampard ’87. În tur, Fenerbahce s-a impus cu scorul de 2-1.
Antrenorul echipei Fenerbahce, Zico, a declarat că este dezamăgit de ratarea accederii în semifinale, dar mulțumit că jucătorii săi au ajuns așa de departe în cea mai importantă competiție rezervată cluburilor.
„Am dat totul în această seară. Fotbaliștii mei au jucat cu mult curaj și disciplină. Am dat totul și am fi putut marca. Am fost conduși foarte devreme pe tabela de marcaj și am încercat să egalăm. Chelsea a fost eficientă. Suntem dezamăgiți că nu am mers mai departe, dar mulțumiți de parcursul nostru”, a declarat Zico, citat de AFP.
Pe de altă parte, antrenorul formației Chelsea, Avram Grant, a recunoscut că echipa sa a jucat mai bine în meciul tur, pierdut în deplasare cu scorul de 1-2. „Sunt foarte mulțumit de rezultatul acestui meci. Suntem calificați în semifinale, ceea ce este un lucru foarte bun. Cred că, în mod bizar, am jucat mai bine în meciul tur, dar am fost cam nervoși, iar ei s-au apărat bine. Vom întâlni din nou Liverpool, echipă pe care o cunoaștem foarte bine, însă deocamdată nu mă gândesc decât să savurez această victorie”, a precizat Grant.



Recomandări