Liu și soacra cea rea

Există un cuvânt în Scriptură care spune că cine face bine dușmanului său grămădește asupra capului acestuia cărbuni aprinși. Așa este, iubirea-i mai tare decât moartea și cine reușește să convertească ura în iubire mută munții din inima sa împietrită. Chiar dacă inconștient, așa cum e cazul pildei care urmează. Cui face asemenea jertfe Dumnezeu îi poartă de grijă și nu lasă nerăsplătită o astfel de purtare.
O chema Liu, adică „Frumoasă ca răsăritul“, și trăia în tihnă într-un sătuc de pescari pe malurile Fluviului Albastru. Fusese cerută în căsătorie de cel mai bogat pescar din zonă. Primii ani de căsnicie ai tinerei perechi au fost lipsiți de griji și cu adevărat fericiți. Dar toată această fericită căsnicie o enerva și nu era deloc pe placul soacrei care, odată cu venirea lui Liu, fusese scoasă repede de la inima fiului, a rudelor și a servitorilor.
Astfel, soacra începu să-și chinuie nora în fel și chip și să răspândească cele mai urâte zvonuri pe seama ei. Exasperată, Liu hotărî să se răzbune și să-și omoare soacra. Mânată de aceste gânduri, se duse la un șaman pentru a-i da o licoare care să aducă moartea.
Șamanul care era recunoscut drept un mare înțelept o ascultă cu luare aminte și-i dădu apoi o sticluță cu o licoare roz pe care s-o amestece în fiecare zi în ceaiul soacrei. Apoi, pentru a risipi orice bănuială, o sfătui ca în fiecare dimineață să-i facă soacrei un masaj ușor și reconfortant. „Astfel, spuse înțeleptul, moartea o va lua pe nepusă masă, lent, în timp de vreo șase luni.“
Cu răbdare și încăpățânare, Liu vărsă zi de zi, luni în șir, câteva picături din licoarea cea roz în ceaiul soacrei și, cu aceeași răbdare, îi făcu masajul binefăcător în fiecare dimineață.
Gestul nurorii a țesut însă o nouă legătură între cele două femei care deveniră prietene. Inimile lor se schimbară. Soacra observă cât de generoasă era nora ei, pe lângă frumusețea ei de invidiat.
După câteva luni, Liu uitase practic motivul vizitelor sale zilnice, al picăturilor de licoare roz și al masajului făcut soacrei; totul devenise un plăcut și liniștit obicei, presărat cu povești care se prelungeau în momente de duioșie și apropiere neprefăcută.
Dar, într-o zi, pe neașteptate, Liu a fost nevoită să-și amintească faptul că soacra se apropia de moartea pe care i-o pregătise chiar ea, nora ei. Liu s-a dus degrabă la șaman pentru a-i da antidotul la otrava din sticluță. Se aruncă în genunchi și-l rugă fierbinte, spunându-i ceea ce se întâmplase și cum i se schimbase inima.
Vrăjitorul zâmbi: „Ridică-te copilă. Licoarea pe care ți-am dat-o nu era decât apă din petale de trandafiri. Chiar și masajul a fost un pretext ca să te apropii de soacra ta. Pentru că dacă te uiți în ochii cuiva, îi stai aproape și-i vorbești, nu-l vei mai putea urî“.
(Adaptare de Augustin Păunoiu, după o pildă din volumul „Viața e tot ce avem“, Bruno Ferrero, Editura Galaxia Gutenberg, 2007)