Tot ce știm în această privință este faptul că există o datină veche de cult, ca în Postul Mare, să se aducă Jertfa cea prea sfântă numai de două ori pe săptămână, sâmbătă și duminică. Însă erau creștini care cereau împărtășirea și în alte zile ale săptămânii. Pentru a se îndeplini aceste cereri, obișnuiau creștinii la început a se împărtăși miercurea și vinerea cu Tainele care se sfințeau mai înainte. De aceea, slujba la care se făcea împărtășirea în felul acesta, se chema „Liturghia celor mai înainte sfințite”. E greu să stabilim, cu precizie cronologică, ordinea sau proveniența și vechimea acestei liturghii.
E sigur că ea este o instituție de origine orientală, probabil aghiopolită (din jurul Ierusalimului) sau siriană, sau chiar bizantică, cum cred alții.
În ceea ce privește autorul acestei sfinte Liturghii, tradiția mai veche este foarte puțin precisă. Tradiția majorității manuscriselor din secolul al XII-lea înainte, păstrată până azi în Liturghierul nostru, pune însă această Liturghie sfântă sub numele uneia dintre cei mai iluștri ierarhi ai creștinătății, Sf. Grigorie cel Mare (Dialogul), episcopul Romei († 604).
Consfințind o veche tradiție a Bisericii, Sinodul din Laodiceea, întrunit în a II-a jumătate a secolului IV, a hotărât, în temeiul canoanelor 49 și 51 Apostolic, ca în Păresimi să nu se mai săvârșească liturghia și să nu se mai serbeze pomenirea sfinților mucenici decât sâmbăta și duminica, zile în care, postul fiind mai puțin aspru, se putea săvârși Sf. Liturghie. Slujba Sf. Liturghii fiind considerată o slujba de bucurie duhovnicească, a încetat, deci, în baza dispozițiilor prevăzute de cele două canoane de a mai fi săvârșită în zilele Postului Mare. Temeiul hotărârii canoanelor este acela că zilele de post sunt zile de amintire a patimilor și a morții Domnului, sunt zile de căință, în care nu se face serviciul dumnezeiesc public.
Liturghia Darurilor mai înainte sfințite a fost reglementată de Sinodul Quinisext (692 Constantinopol) prin canonul 52 – a se săvârși în timpul Postului Mare, în afară de sâmbătă, duminică și de sfânta zi a Bunei Vestiri.
„Slujbă de seară specială a Sf. Euharistii”
Așadar, miercurea și vinerea – în afară de Vinerea Patimilor (aliturgică), se săvârșește o „slujbă de seară specială a Sf. Euharistii”, Liturghia Darurilor. Se oficiază și în joia din săptămâna a V-a, luni, marți și miercuri din Săptămâna Patimilor precum și în acele zile ale sfinților cu polieleu, care cad în timpul Postului Mare, precum și în celelalte zile de rând când nu se săvârșește liturghia Sf. Ioan Gură de Aur sau a Sf. Vasile cel Mare.
În zilele de luni, marți și miercuri ale Săptămânii Patimilor despre care am vorbit mai pe larg, după săvârșirea slujbei ceasurilor cu Stâlpii Evangheliilor după cum am arătat, urmează Obednița iar apoi Vecernia unită cu Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, după rânduiala din Triod.
Cea dintâi și cea mai importantă caracteristică a Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite o reprezintă faptul că este o slujbă de seară. Dintr-un punct de vedere formal, aceasta este o slujbă a Sf. Împărtășanii ce urmează Vecerniei. La începutul dezvoltării sale era lipsită de solemnitatea pe care o are astăzi, așa încât legătura sa cu slujba zilnică de seară era mai mult decât evidentă. Prima problemă se referă la caracterul vesperal al Liturghiei. În tradiția ortodoxă, Sf. Euharistie este întotdeauna precedată de o perioadă de postire deplină. Acest principiu general explică faptul că pentru Sf. Euharistie, diferită ca formă de toate celelalte slujbe, nu s-a fixat o oră anume, pentru că timpul săvârșirii sale depinde, în primul rând, de caracterul zilei în care ea urmează a fi săvârșită. Astfel, la un praznic mare, Tipicul rânduiește o împărtășanie matinală, deoarece privegherea îndeplinește rolul postului sau al pregătirii. Pentru un praznic mic, fără priveghere, Sf. Euharistie este mutată la o oră târzie, astfel încât – cel puțin teoretic – în oricare din zilele săptămânii ea trebuie să aibă loc la prânz. În cele din urmă, în zilele în care se rânduiește un post aspru sau deplin, cazul zilelor de luni, marți și miercuri în cauză, Sf. Euharistie se primește seara. Biserica rânduiește în aceste zile, după cum în întreaga Săptămână a Sf. Patimi, o abstinență totală de la mâncare, până la apusul soarelui. Zile pline de osteneli duhovnicești și fizice, ele sunt luminate de așteptarea primirii împărtășirii cu Trupul și Sângele lui Hristos, iar această așteptare ne întărește în efortul nostru atât duhovnicesc cât și fizic; îl transformă în osteneli ce caută spre bucuria Împărtășaniei de seară.
Într-o epocă recentă s-a creat obiceiul de a transfera dimineața celebrarea Vecerniei unită cu Liturghia Darurilor mai înainte sfințite ca în acest fel împărtășirea să aibă loc la aproximativ aceeași oră ca de obicei.
(sursa: http://psaltiicatedraleipatriarhale.wordpress.com)
