Postul Sfintelor Paști are una dintre cele mai aspre rânduieli din timpul anului bisericesc. Astfel, în această perioadă, creștinii ajunează în timpul zilelor de rând, adică nu mănâncă nimic până la apusul soarelui, iar sâmbăta și duminica se dă dezlegare la untdelemn și vin. Și pentru că există o „incompatibilitate a Sfintei Euharistii cu postirea (deplină)”, după cum se exprimă Alexander Schmemann, Sinodul de la Laodiceea din 343, prin Canonul 49, interzice săvârșirea Sfintei Liturghii în timpul Postului Mare, cu excepția zilelor de sâmbătă și duminică, când postul este mai ușor și nu se face ajunare.
Liturghia Darurilor vine să umple lipsa împărtășirii frecvente
În ciuda acestui fapt, erau unii creștini care, deși ajunau, voiau să se împărtășească și în celelalte zile ale săptămânii. În legătură cu acest lucru, părintele Teofil Părăian spune că „atunci, Sfânta noastră Biserică, pentru a-i mângâia pe credincioși, pentru a-i ajuta pe credincioșii care doresc să se împărtășească mai des decât sâmbăta și duminica, a dat această posibilitate prin Liturghia Darurilor mai înainte sfințite”. Timpul săvârșirii acestei liturghii a fost reglementat de către Canonul 52 de la Sinodul Quinisext din 692, când se precizează că ea se poate săvârși în orice zi din postul mare, cu excepția zilelor de duminică, de sâmbătă și de Buna Vestire. Astfel, Liturghia Darurilor vine să umple lipsa împărtășirii frecvente simțită acut de credincioși în timpul Postului Mare. De aceea, Alexander Schmemann consideră că „Euharistia obștească și plină de bucurie a zilei Domnului a fost „extinsă” în totalitatea timpului și vieții omului”.
„Postim și pentru ca să ne împărtășim mai des”
Creștinii care au cerut împărtășirea și în celelalte zile ale săptămânii din Postul Mare au avut o înțelegere profundă a adevăratei viețuiri creștinești, lipsită de falsa smerenie a îndepărtării voite și conștiente de Sfintele Taine, mai ales în acest timp de intensă trăire duhovnicească. Fiind conștienți că nu pot nimic și ei înșiși sunt nimic fără Hristos, ei doreau unirea cu El în fiecare zi. În restul anului bisericesc, creștinul mănâncă dimineața din trupul și sângele lui Hristos, se unește cu El, având grijă ca pe parcursul întregii zile să păstreze gândul și voia Lui, să se facă mâinile lui Hristos care lucrează în lume, să fie prezența vie a lui Hristos prin faptele bune pe care le face. Astfel, creștinul se unește cu Hristos și lucrează împreună cu El la propria mântuire, dar și a celorlalți. De aceea, chiar dacă ajunează, credincioșii nu vor să se despartă de Cel dorit al lor, singurul pentru care luptă și pentru care își strunesc trupul și sufletul. În acest sens, Părintele Patriarh Daniel, în cuvântul rostit în prima zi a postului din acest an, spune că „postim și pentru ca să ne împărtășim mai des, pentru că nu trebuie să ne împărtășim doar sâmbăta și duminica, când se face Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur și, respectiv, a Sfântului Vasile cel Mare, ci și în celelalte zile când se săvârșește Liturghia Darurilor mai înainte sfințite”.
Liniștea și atmosfera smerită
Participarea la Liturghia Darurilor are un caracter special, pentru că, în cuvintele lui Alexander Schmemann, „nicăieri nu găsim mai bine și mai deplin descoperit adevăratul sens al postirii și al Postului Mare decât în zilele Împărtășaniei de seară – nu numai sensul Postului, ci și al Bisericii și al vieții creștine în totalitatea ei”.
Liturghia Darurilor nu este o liturghie propriu-zisă, ci ea este mai degrabă Vecernia, slujba de seară, unită cu împărtășirea. De aceea ea are o rânduială deosebită, diferită de a celorlalte liturghii. Acum predomină foarte mult liniștea și atmosfera smerită, ca necesități de înțelegere a tainei.
În anumite momente specifice, un clopoțel va anunța evenimente importante. Atunci, fiecare creștin va îngenunchea evlavios, în liniște și rânduială, până când sunetul clopoțelului se va auzi din nou. În alte momente, preotul va face câte trei metanii în Sfântul Altar, îndemnându-i și pe credincioși să îl urmeze în cinstea pe care o aduce Sfintelor Taine.
Împărtășirea se face ca de obicei, după „Tatăl nostru…”. La sfârșit, cei care nu s-au pregătit pentru a se împărtăși vor lua anafură. (Alexandru Ulea, sursa: www.ziarulumina.ro )
