– A doua parte a Sfintei Liturghii începe astfel:
Preotul: Câți suntem credincioși, iară și iară Domnului să ne rugăm.
Urmează ecteniile pentru credincioși și cele două rugăciuni ale preotului ca pregătire pentru aducerea și prefacerea darurilor credincioșilor în Jertfa nesângeroasă.
În timpul în care se cântă Heruvicul (Noi care pe Heruvimi cu taină închipuim și Făcătoarei de viață Treimi întreită sfântă cântare aducem, toată grija cea lumească acum să o lepădăm), preotul îngenunchează înaintea Sfintei Mese și se roagă să fie învrednicit să aducă Sfânta Jertfă.
La mijlocul acestei rugăciuni, ușile împărătești se deschid iar Diaconul, cu cădelnița, iese din altar, pentru a pregăti calea Împăratului tuturor și, prin răspândirea din belșug a fumului de tămâie, înălțând nor de bună-mireasmă, prin care va trece Cel purtat de ea înaintea Domnului și că, devenind cu toții, după cuvântul Apostolului, purtători de bună-mireasmă întru Hristos, trebuie să nu uităm că se cuvine să fim curați precum heruvimii, pentru a-L primi pe Domnul.
Heruvicul a fost introdus în secolul VI și a înlocuit cântarea psalmului 23.
Urmează apoi Ieșirea cu Cinstitele Daruri (Ieșirea Mare).
În timpul cântării heruvimice se formează procesiunea solemnă numită și Vohodul (ieșirea cea mare). Preotul face trei închinăciuni înaintea Sfintei Mese, zicând înaintea fiecăreia: „Dumnezeule, curățește-mă pe mine păcătosul și mă miluiește”.
Preotul, apropiindu-se de cinstitele daruri, se închină de trei ori, ia acoperământul cel mare, îl pune pe umeri, ia Sfântul Disc și Potirul, și iese pe ușă dinspre miazănoapte a altarului.
Urmeaza o serie de rugăciuni începând astfel:
„Pe Preafericitul Părintele nostru, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române să-l pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăția Sa.”…” Pe binecredinciosul popor român de pretutindeni și armata țării, să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăția Sa”.
Aceste rugăciuni se incheie cu cântarea „Ca pe Împăratul tuturor să-L primim pe Cel nevăzut, înconjurat de cetele îngerești. Aliluia, Aliluia, Aliluia”.
În acest timp preotul, ajungând în altar, pune Sfântul Potir și Sfântul Disc pe antimisul de pe Sfântă Masă, închipuind astfel pe Iosif din Arimateea care L-a așezat pe Hristos, socotit ca răstignit și sângele vărsat din trup, în mormânt. Apoi preotul spune: „În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul și pe scaun împreună cu Tatăl și cu Duhul ai fost, Hristoase, toate umplându-le, Cel ce ești necuprins”
Apoi urmează ectenia și rugăciunea preotului dinaintea Crezului.
După ce preotul rostește „Să ne iubim unii pe alții, ca într-un glas să mărturisim”, credincioșii răspund „Pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Treimea cea de o ființă și nedespărțită”, iar preotul spune: „Ușile, ușile, cu înțelepciune să luăm aminte” iar credincioșii rostesc într-un glas Crezul, care este cea mai concisă și explicită formă de mărturisire a credinței noastre.
În vreme ce comunitatea mărturisește Crezul, preotul rostește și el încet Crezul și ridică „Aerul” de pe Sfântul Disc și Sfântul Potir, legănându-l deasupra lor, amintind cutremurul ce s-a petrecut la răstignirea și învierea Domnului, când îngerul a ridicat piatra de pe mormânt. După „și a înviat a treia zi după Scripturi” încetează clătinarea „Aerului”.
Urmează apoi Anamneza ca pregătire a prezentării darurilor lui Dumnezeu și a sfințirii lor.
După ce preotul rostește: „Ale tale dintru ale tale, Ție îți aducem de toate și pentru toate” iar credincioșii răspund:
„Pe Tine Te lăudăm, pe Tine Te binecuvântăm, Ție îți mulțumim, Doamne și ne rugăm Ție, Dumnezeului nostru”, urmează Epicleza (Chemarea Sfântului Duh), care este momentul culminant al întregii Liturghii, când pâinea se preface în Sfântul Trup iar vinul în Sfântul Sânge al Domnului.
În altar are loc întreita invocare a Sfântului Duh peste Sfintele Daruri; a aceluiași Sfânt Duh prin care s-a săvârșit întruparea lui Hristos din Fecioara Maria, moartea și Învierea Sa și fără de care pâinea și vinul nu se pot preschimba în trupul și sângele lui Hristos.





