Divergențe

Litigiul între comunele Horodnic de Sus și Horodnic de Jos privind limita de hotar, rezolvat de Prefectură

Prefectul de Suceava, Florin Sinescu
Prefectul de Suceava, Florin Sinescu

Prefectura Suceava a soluționat un litigiu apărut între comunele Horodnic de Sus și Horodnic de Jos cu privire la limitele de hotar. Prefectul Florin Sinescu a declarat că în litigiu s-a aflat o suprafață de 16 hectare de teren aflată la hotarul dintre cele două localități. Sinescu a precizat că problema a fost rezolvată în această săptămână de către cele două comisii pentru delimitarea cadastrală a hotarului între comuna Horodnic de Sus și comuna Horodnic de Jos, înființate prin ordinul său, comisii din care au făcut parte primarii și secretarii celor două localități, specialiști în urbanism, reprezentanți ai Prefecturii și ai Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară. ”În urma discuțiilor avute în cadrul întâlnirii s-a ajuns la un consens și se consemnează limita de hotar între comuna Horodnic de Sus și comuna Horodnic de Jos. Reprezentanții Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Suceava au întocmit anexa grafică conform celor stabilite. În urma discuțiilor avute în cadrul întâlnirii, se consemnează stingerea litigiului”, a spus prefectul Florin Sinescu.

Recomandări

Concursul Internațional de Interpretare pianistică „Bucovina Muzicală”, ediția a IV-a, la Rădăuți și Horodnic de Sus

Eșec dezastruos al coaliției de guvernare: în 6 orașe, inclusiv în Suceava, și în 6 comune Antonescu a fost pe locul 4

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a apreciat Primăria Horodnic de Sus pentru modul în care sprijină mediul de afaceri, dar și pentru cum păstrează tradițiile

Președintele liberalilor, Nicolae Ciucă, a dat Primăria Horodnic de Sus ca exemplu de administrație

Flutur dă ca exemplu proiectele de succes din comuna Horodnic de Sus realizate sub administrare liberală, subliniind că „dezvoltarea este în ADN-ul PNL”

Gheorghe Flutur consideră că Nicolae Ciucă este cel mai bun candidat pentru funcția de președinte al României