Literele și diaspora

Sâmbătă dimineața, în fața Liceului „Ștefan cel Mare” s-au adunat, ca-n fiecare toamnă, absolvenții seriei 1956. „Cronicarul” tuturor acestor întâlniri colegiale, inginerul Valeriu Cazan, a editat și de această dată o tipăritură omagială cuprinzând mărturii, rememorări, tabele cu profesorii noștri (nici unul nu mai este în viață!) și sumedenie de fotografii din excursiile în grup organizate la finalul fiecărei revederi. Anul acesta purtând semnificația deosebită a Centenarului Unirii, itinerariul propus de „sufletul” tuturor acestor inițiative, ing. Șerban Cârsteanu, depășește granița, având ca punct final orașul Cernăuți.
Postez deocamdată tableta programată pentru azi, ce cuprinde câteva considerații privind starea literaturii văzută din perspectiva diasporei, urmând să revin cu consemnări ale impresiilor cernăuțene după întoarcerea din călătorie a etern tinerilor mei colegi de liceu.
Prima impresie: percep un tonus general dezinhibat, nu tocmai optimist, cu (încă) încredere în destinul literei tipărite, dar cu destul de multe pricini de îngrijorare, începând cu soarta menită de Casandre cărții și continuând cu starea lecturii, concurența audio-vizualului, întronarea legii minimului efort, enclavizarea producției editoriale, onorabilitatea actului critic, subfinanțarea domeniului ș.a.m.d. Nu fără a lua seama, desigur, și la calitatea ofertei în poezie, proză, teatru, uneori ori paralelă cu așteptările publicului, dacă nu chiar potrivnică. Dacă noi vârâm capul în nisip și nu prea ne punem întrebări, alții și le pun.
O editură berlineză a efectuat un sondaj de opinie în rândul autorilor și cititorilor din Germania, Canada, România, Franța și Israel, întrebarea unică fiind „care este starea scrisului românesc în țara Dvs.?” și a adresat-o minoritarilor din diaspora care (încă) folosesc limba română pe alte meridiane (și de unde, în paranteză fie spus, inițiatorii sondajului sunt convinși că româna „va dispare iminent, probabil după generația noastră”). Mai toate răspunsurile trec dincolo de subiectul propus, referindu-se la starea generală a literaturii actuale, nu numaidecât cea română, astfel oferind un puzzle de opinii sincere și avizate, din care regret că nu pot cita decât cu parcimonie. Gabi Schuster (acum în Germania): „Cu atâtea ecrane în jur, omul nu mai are timp pentru cultură. (…) Explozia internetului a dat cuvântul tuturor, chiar și dacă nu au nimic de spus. Critica literară autentică nu mai există. (…) Poezia s-a cantonat în stilul unui jurnal zilnic, între bucătărie, țigări și sex, sau în dicteuri logoreice lipsite de subiect. Cândva, poezia se va întoarce la epic, dar eu nu voi mai prinde timpul acela”. Liviu Cristescu (originar din București): „E abrupt spus, dar se trece la o literatură care nu mai are legătură cu inima, ci exclusiv cu intelectul, unul arid, hiperspecializat, sau dimpotrivă, transdisciplinar – după caz”. Alex. Valeriu: „Noi, generația de la 40 încolo, suntem ultimii mohicani ai cititului autentic. Nu se mai poate reveni la asta odată ce generațiile noi s-au dezvoltat în mediul internetic.”
Călin Andrei Mihăilescu, profesor la University of Western Ontario Canada: „Junilor mei studenți le vine greu să citească texte mai lungi de două-trei pagini. Mintea lor este formată de spartanismul verbal al SMS-urilor, al Twitter-ului, al Facebook-ului, pe scurt, de abreviaționism.” Florin Predescu, SUA: „M-am întrebat de mult ori de ce mai scriem? În lumea contemporană, acapararea tehnicii digitale și viteza mileniului ne scot din tradițiile literaturii clasice, din practica devorării cărții în liniștea de altădată”. Și, în fine, Anica Franschini (Franța): „Pentru bani, se publică orice. Literatura se instaurează ca afacere. Și atunci, «câmpul alb, oile negre» riscă să devină o mocirlă”.
Iată și câteva dintre concluziile inițiatoarei sondajului, editura Saga: „Noua Medie a cotit-o spre trivializarea artei. A generat maculatură și a aplatizat discernământul consumatorului, care nu mai distinge între fals și adevăr, între calitate și diletantism (…) Mediocritatea, grafomania sunt vizibile. Pornografia, frauda, pedofilia, hakerii etc. au găsit o oază în care totul este permis. Nu există mecanisme moralizatoare, etice…”
Ar putea fi vorba despre exagerări provenite din statutul incomod al vorbitorului de română enclavizat în alte arii lingvistice dominatoare? Numai că, indiferent de limba în care-i scrisă, literatura în sine nu-și schimbă datele esențiale. Și fără foc, nu iese fum. M-ar consola cumva mitologia: cum se știe, Neptun a poruncit ca nimeni să nu ia în considerare predicțiile Casandrei. Ceea ce n-a izbutit să le împiedice împlinirea…