Literatura Teologiei morale de la 325 d. Hr. până la 787 d. Hr. ( I )

Scriitorii din Răsărit
1) Sfântul Iacob Aphraates
Este cel mai vechi părinte bisericesc sirian. A scris 23 omilii ce cuprind multe materiale cu conținut moral. În ele se ocupă de: credință, iubire, post, rugăciune, feciorie etc. A fost numit și înțeleptul persic.
2) Sfântul Efrem Sirul (306-380) din Nisibi (Mesopotamia), numit și profetul sirienilor, stâlpul Bisericii, chitara Duhului Sfânt etc. Scrierile sale cuprind material moral, în special ascetic; se ocupă cu demnitatea preoției, iubirea aproapelui, rugăciune, post, milostenie, spectacole, castitate, virtuți și vicii în general etc.
3) Sfântul Vasile cel Mare (330-379). Scrierile sale cu conținut moral se numesc „ascetice”. Amintim dintre ele: despre „Superioritatea vieții monahale”; despre „Datoriile unui călugăr” etc, precum și diferite reguli monahale (canoane), dintre care una, „Regule mari”, constă din 55 reguli mai lungi, iar alta, „Regule mici”, din 313 reguli mai scurte, apoi epistole și omilii; trei epistole canonice către Amfilohie din Iconiu și 25 cuvântări morale în care se ocupă de virtuți și vicii, bogăție și sărăcie, milostenie, zgârcenie, post, lepădare de sine etc.
4) Sfântul Grigorie de Nazianz (Teologul). Se numește „Teologul”, fiindcă în unele scrieri ale lui apără dogma despre Dumnezeu întreit personal. Scrie: „Două cuvântări contra lui Iulian Apostatul”, „Despre fugă”, lucrare ce a servit de model Sfântului Ioan Gură de Aur pentru scrierea sa, „Despre preoție”. De asemenea, are o serie de cuvântări de cuprins moral ca: „Despre iubirea de săraci”; „Despre indisolubiliatea căsătoriei” etc, apoi diferite poezii și epistole de cuprins moral.
5) Sfântul Grigorie de Nisa (335-395). Apără în mod filozofic credința creștină, combătând pe adversarii libertății și fatalismul. De asemenea, combate și învățătura despre răul în natura omului. Mai scrie despre însemnătatea, călătoriilor la locurile sfinte (Ierusalim), despre rugăciune, despre binefacere, despre starea fecioriei, împotriva uzurii, despre virtute în general, împotriva sclaviei ele.
6) Macarie Egipteanul (300-390). De la el ne-au rămas 50 de omilii duhovnicești în care se ocupa de unirea duhovnicească cu Dumnezeu; el este cel dintâi reprezentant al misticii creștine.
7) Sfântul Ioan Gură de Aur (344-407). S-a născut în Antiohia. A studiat retorica la – celebrul retor Libanius, care-l și vedea, succesor la școala sa, iar filozofia la Andragatius, dar s-a dedicat stării monahale și preoției. A scris: 6 cărți despre preoție, în care arată înalta demnitate a preoției; 2 îndemnuri către Teodor; 3 cărți împotriva celor ce combat viața monahală; 2 cărți despre căință; despre feciorie; 2 epistole pastorale etc. Este adept al vieții monahale, spunând despre căsătorie că e înființată numai după căderea omului în păcat, spre conservarea neamului omenesc. Vorbește cu multă claritate despre legea morală naturală, iar virtutea o prezintă adeseori ca ascultarea de această lege. Are de asemenea nenumărate cuvântări de cuprins moral.
3) Nil Monahul, discipol al Sfântului Ioan Gură de Aur, are mai multe scrieri între care și „Cuvânt ascetic”, în care laudă viața monahală, ocupându-se și de virtute și vicii, de cele 8 păcate capitale etc.