Literatura în suferință?

De-o viață trăind printre condeieri, citindu-le cărțile, respirând același aer, călătorind cu aceleași tramvaie, aplaudând cu sinceră bucurie solidară sute și mii de lansări, recitaluri, premieri, aniversări, fiindu-le în preajmă scriitorilor de la debut și, adeseori, până la ultima lor ieșire în agora (ceremonia funebră de la „Eternitatea” adică), aș zice că-s destul de autorizat cunoscător al trăirilor breslei, drept pentru care nimic nu m-ar mai putea mira ori surprinde. Iată: percep un tonus general dezinhibat și optimist, ca totdeauna după 1989, la fel de stenic și de încrezător în destinul literelor române, deși ar fi și destule pricini de îngrijorare, începând cu soarta menită de Casandre cărții și continuând cu starea lecturii, concurența audio-vizualului, întronarea legii minimului efort, enclavizarea producției editoriale, onorabilitatea actului critic, subfinanțarea domeniului ș.a.m.d. Nu fără a lua seama, desigur, și la calitatea ofertei în poezie, proză, teatru, uneori ori paralelă cu așteptările publicului, dacă nu chiar potrivnică. Dacă noi vârâm capul în nisip și nu prea ne punem întrebări, alții și le pun. Dur, direct, cu necruțare – la fel venind și răspunsurile. Editura Saga a lansat un sondaj de opinie în rândul autorilor și cititorilor din Germania, Canada, România, Franța și Israel, întrebarea unică fiind „care este starea scrisului românesc în țara Dvs.?” și s-ar adresa minoritarilor din comunitățile care (încă) folosesc limba română pe alte meridiane (și de unde, în paranteză fie spus, inițiatorii sondajului sunt convinși că româna „va dispare iminent, probabil după generația noastră”). Mai toate răspunsurile trec dincolo de subiectul propus, referindu-se la starea generală a literaturii actuale, nu numaidecât cea română, astfel oferind un puzzle de opinii sincere și avizate, din care regret că nu pot cita decât cu parcimonie. Gabi Schuster (Germania): „Cu atâtea ecrane în jur, omul nu mai are timp pentru cultură (…) Explozia internetului a dat cuvântul tuturor, chiar și dacă nu au nimic de spus. Critica literară autentică nu mai există (…) Poezia s-a cantonat în stilul unui jurnal zilnic, între bucătărie, țigări și sex, sau în dicteuri logoreice lipsite de subiect. Cândva, poezia se va întoarce la epic, dar eu nu voi mai prinde timpul acela”. Liviu Cristescu (București): „E abrupt spus, dar se trece la o literatură care nu mai are legătură cu inima, ci exclusiv cu intelectul, unul arid, hiperspecializat, sau dimpotrivă, transdisciplinar – după caz”. Alex. Valeriu (București): „Noi, generația de la 40 încolo, suntem ultimii mohicani ai cititului autentic. Nu se mai poate reveni la asta odată ce generațiile noi s-au dezvoltat în mediul internetic. Facilul este acum și blamat, și căutat în aceeași măsură, ca o defulare.” Călin Andrei Mihăilescu, profesor la University of Western Ontario Canada: „Literatura și-a pierdut puterea simbolică. Imaginea sa publică suferă de paloare progresivă, iar explozia tehnologică a contribuit constant la diminuarea accelerată a importanței literaturii. Junilor mei studenți le vine greu să citească texte mai lungi de două-trei pagini. Mintea lor este formată de spartanismul verbal al SMS-urilor, al Twitter-ului, al Facebook-ului, pe scurt, de abreviaționism. Verbalul e, nu de puțină vreme, ambuscat de vizual”. Florin Predescu, USA: „M-am întrebat de mult ori de ce mai scriem? În lumea contemporană, acapararea tehnicii digitale și viteza mileniului ne scot din tradițiile literaturii clasice, din practica devorării cărții în liniștea de altădată (…) În acest context ar trebui să adaptăm producțiile literare la noua tehnologie, la noul stil de viață, presărat cu tablete, ceasuri-computer și telefoane smart”. Și, în fine, Anica Franschini (Franța): „Pentru bani, se publică orice. Literatura se instaurează ca afacere. Și atunci, «câmpul alb, oile negre» riscă să devină o mocirlă”. Iată și câteva dintre concluziile inițiatoarei sondajului, editura Saga: „Noua Medie a cotit-o spre trivializarea artei. A generat maculatură și a aplatizat discernântul consumatorului, care nu mai distinge între fals și adevăr, între calitate și diletantism (…) Mediocritatea, grafomania, sunt vizibile. Pornografia, frauda, pedofilia, hakerii etc. au găsit o oază în care totul este permis. Nu există mecanisme moralizatoare, etice…” S-ar zice că s-a trecut dincolo de îndoieli și îngrijorări, atingându-se pragul certitudinii: ieșită din sfera interesului major, literatura veacului se află în suferință, în pofida semnelor de vitalitate ivite ici-colo și supralicitate excesiv. Pe de altă parte, ar putea fi vorba despre exagerări provenite din statutul incomod al vorbitorului de română enclavizat în alte arii lingvistice dominatoare. Numai că, indiferent de limba în care-i scrisă, literatura în sine nu-și schimbă datele esențiale. Și fără foc, nu iese fum. M-ar consola cumva mitologia: cum se știe, Neptun a poruncit ca nimeni să nu ia în considerare predicțiile Casandrei. Ceea ce n-a izbutit să le împiedice împlinirea…