Am înfrânt! Și Lituania, dar și litania din jocul nostru de până acum. Să trecem repede peste faza cu „noua atitudine”, fiindcă asta era o chestiune atât de logică, încât s-ar fi petrecut și dacă îl schimbam pe Pițurcă cu fiu-său, darămite cu fiul altcuiva, mult mai celebru! Să vedem ce va rămâne, pe lângă cele trei puncte care, matematic, rămân degeaba. Căci a continua să vorbim de calificare ține de propagandă ieftină. Cei cărora nu le-a mirosit bine reconstrucția cu jucători peste 30 de ani, ca Dănciulescu sau Mara, sau implantul cu debutanți „de bază” nu cred că au de ce să tragă concluzii pripite. Unii vor continua, alții nu. Mircea Lucescu a aruncat în luptă vreo 4 debutanți la primul său meci la națională. Au rezistat Rednic, Iorgulescu, Andone, s-au pierdut mai devreme sau mai târziu Gabor sau Stănescu. Diferența ar fi că Lucescu senior a avut din plin vreme pentru experimente, ba chiar a întrerupt campionatul pentru a duce naționala în America de Sud, ceea ce acum, cu calendarul ăsta armonizat, e utopic.
Am avut și prilejul de a constata pe mâna (gura?!) cui va ajunge Liga Campionilor. TVR a cam rămas fără cadre specializate. Măcar Olaianos e șablonard onest, în schimb pentru Hobana există două posibilități: fie debitează enormitățile fără să clipescă, fie le livrează cu ochii închiși… Cică în „fotbalul modern”, la ofsaid, steagul se ridică în momentul pasei, și tot în „fotbalul modern” (a repetat asta de ceva ori, să ne intre bine în cap) contează păstrarea avantajului, nu majorarea sa! Oare vizionarea finalei dintre Barcelona și Manchester n-o fi fost sarcină de serviciu?!
Pentru a încheia cu un ton hâtru, să spunem că juvetele Costea n-a jucat fiindcă făcea figuri că nu joacă și frate-său, iar Raț, la cât de superfluu a fost, s-ar putea să nu mai fie convocat: știe juniorul din familie cât de bine se vopsesc unii jucători! Păi cum credeți că au ajuns alde Hagi și Răducioiu de la Brescia pe la Barcelona sau Milan?!