Liste peste liste

Uneori mă întreb dacă formula „poporul ales” nu-i discriminatorie, cu atât mai mult cu cât este vehiculată în cazul unei națiuni – evreii – ce a îndurat atâtea suferințe tocmai din pricina discriminării! Dar când recitești nesfîrșita listă a marilor personalități aparținând evreimii (totuși, nici 1% din populația globului!) începi să șovăi: dom’le, n-o fi vorba, oare, de cine știe ce genă în stare să maximalizeze performanțele unei etnii? Fiindcă faptele-s fapte. De regulă, astfel de aserțiuni au stârnit și încă stârnesc mârâieli dezaprobatoare, mai ales când provin de la un creștin, deși-i limpede că nu se pot încerca evaluări în astfel de gingașe domenii decât renunțându-se la prejudecăți, suspiciuni și procese de intenție. În realitate, tema este cu prudență ocolită. Ceea ce am fi făcut și noi, dacă n-am fi primit, prin internet, o spectaculoasă, incitantă și surprinzătoare adăugire la lista de nume cunoscută (ce începe cu Abraham, „părintele” celor trei religii, judaism, creștinism, islamism, trece prin grădina unor Marx, Einstein, Freud, spre a ajunge în contemporaneitate, la, să zicem, Robert de Niro, Ira Gershwin ori Steven Spielberg). Este vorba, așadar, despre alte și alte personalități notorii, a căror origine evreiască a rămas (cu sau fără premeditare) ignorată. Lista începe – cu cine credeți? – cu președintele USA, Roosevelt, a cărui mamă descinde din ramura evreiască a sefarzilor. Dwigt Eisenhower are origini asemănătoare, tatăl său fiind evreu suedez. În cazul Churchill există doar suspiciuni (mama), dar, deocamdată, nu pot fi făcute afirmații certe. Incontestabilă este, însă, originea unor stele din zona artisticului: Cary Grant (ambii părinți evrei), Peter Sellers (mama), Robert de Niro (mama), (S)Hari Belafonte (mama și un bunic al tatălui), Olivia Newton John (bunicul), Harrisson Ford (mama, evreică din Rusia), magicianul Hudini (îl chema Weiss), pictorul Mark Chagall (Segal) etc. etc. Printre diferiți mecenați și performeri sunt menționați Louis Santanel, cel ce a finanțat voiajul lui Columb, descoperitorul Americii, alături de evreii care au înființat prima bancă din lume, prima parcare cu plată, primul magazin universal, premiile Oscar, studiourile Hollywood, compania Metro-Goldwin-Mayer, până la inventatorul blugilor și al discurilor fonografice. Este menționată chiar și inscripția de pe soclul statuii libertății (un vers al poetului evreu Emma Lazarus), ori cel mai cunoscut cântec de Crăciun („White Christmas”), compus tot de un evreu, Irving Berlin. Lista are nu mai puțin de 8 pagini și, între altele, consemnează o performanță, să-i spunem astfel, colectivă: 160 de laureați ai Premiului Nobel sunt evrei – ceea ce mi-a amintit un bizar reproș la adresa mentalității și comportamentului evreilor: prea se susțin și se ajută unii pe alții, oriunde și oricând. Dacă același „defect” l-ar fi avut și românii, sigur că pe onoranta listă a premiaților ar figura și vreun nume terminat în „…escu”. Dar… ce să mai vorbim! Oricum, nu există laureat Nobel fără merituoasă operă; poate, în cine știe ce colț de lume, a rămas necunoscută o realizare similară (cine o fi descoperit insulina?), dar dacă din 160 treci între paranteze 5, 10, 20, 30 autori, tot rămân destui indiscutabili și incontestabili… Noua listă adăugitoare este, în egală măsură, surprinzătoare, convingătoare și elocventă. Ar fi loc doar pentru o măruntă observație: din mai toate aceste liste lipsesc câțiva oameni politici de mare suprafață și cu destin tragic, foști membri ai Biroului Politic al PC (b) din 1919 – Troțki (Bronstein), Kamenev (Rosenfeld), Zinoviev (Apfelbaum). Au lăsat o urmă mai adâncă decât finanțatorul lui Columb. Să-i trecem și pe ei.