Alegeri locale

Lista sucevenilor care își doresc să fie primari în orașele județului



Ion Lungu
Ion Lungu

Peste 100 de candidați vor intra în competiția electorală pentru funcțiile de primar din cele 16 localități urbane ale județului Suceava. Cei mai mulți candidați sunt în municipiul Suceava, iar cei mai puțini, câte patru, sunt în orașele Milișăuți și Frasin.
Funcția de primar al municipiului reședință de județ este vizată de nouă suceveni, candidaturile acestora fiind acceptate de Biroul Electoral Municipal. Pentru Primăria Suceava și-a mai depus candidatura și un cetățean italian, Bruno D’Ambrosio, însă dosarul i-a fost respins deoarece acesta nu are cetățenie română. La Suceava, actual primar Ion Lungu va candida din partea PD-L pentru cel de-al treilea mandat.
Printre primarii de municipii și orașe care vor să obțină al treilea mandat consecutiv se numără și actualii edili din Gura Humorului, liberalul Marius Ursaciuc, din Fălticeni, democrat-liberalul Vasile Tofan, și din Câmpulung Moldovenesc, Gabriel Șerban, acesta urmând să candideze ca independent. De remarcat faptul că la Fălticeni va candida și Constantin Bulaicon, primul primar pe care l-a avut acest municipiu după decembrie 1989, acesta fiind reprezentantul Partidului Poporului – Dan Diaconescu. Printre candidații din Fălticeni care nu se află la prima încercare de a obține funcția de primar se mai număr și Vasile Moroșanu, propus de Partidul Ecologist Român, precum și independentul Ioan Ilișescu.
Printre cei care vor să obțină un nou mandat de primar se numără și actualul edil din Vatra Dornei, Ioan Moraru. Acesta vrea să obțină al doilea mandat consecutiv și al treilea mandat de primar în Vatra Dornei, el ocupând această funcție și în perioada 1996-2000.
Nu în ultimul rând, trebuie spus în orașul Vicovu de Sus, actual primar Gheorghe Schipor candidează pentru cel de-al cincilea mandat, în timp ce la Solca, primarul Valeruț Hofnăr Țăranu vrea să obțină al patrulea mandat.
Vă prezentăm în continuare lista completă a candidaților de primar din municipiile și orașele din județ:
Suceava
Ion Lungu – PD-L
Alexandru Băișanu – USL
Adrian Macovei – UNPR
Petru Juravle – PRM
Adrian Arămescu – PP-DD
Octavian Moțac – PP – LC
Gheorghe Ignatescu – PNȚCD
Dan Fănel Dăscălescu – Partidul Forța Civică
Cristian Victor Ilie – Partidul Verde
Gura Humorului
Marius Ursaciuc – USL
Ionuț Crețuleac – PD-L
Ghiocel Boghiu – PRM
Stelian Simiganovschi – UNPR
Anilore Plaiu – PP – DD
Fălticeni
Vasile Tofan – PD-L
Cătălin Coman – USL
Arald Drăgan – UNPR
Paraschiva Mercore – PRM
Vasile Moroșanu – Partidul Ecologist Român
Ioan Ilișescu – independent
Constantin Bulaicon – PP – DD
Rădăuți
Aurel Olărean – PD-L
Petru Carcalete – USL
Constantin Lazăr – PNȚCD
Traian Andronachi – UNPR
Dumitru Ciobotariu – PP-DD
Samoilă Luchian – PRM
Vatra Dornei
Ioan Moraru – USL
Ilie Boncheș – PD-L
Mihai Cioată – independent
Serenela Timinschi Simireanu – PP-DD
Rodica Albei – Partidul Verde
Dorin Grosinschi – UNPR
Vasile Mustea – PP-LC
Cezar Ioja – independent
Câmpulung Moldovenesc
Gabriel Șerban – independent
Ioan Țăran – PD-L
Mihăiță Negură – USL
Ioan Alboi Șandru – UNPR
Doru Ciumău – PRM
Siret
Adrian Popoiu – USL
Vasile Tablan – PD-L
Florin Fasolă – PP-DD
Ilie Enache – UNPR
Solca
Valeruț Hofnăr Țăranu – PD-L
Gheorghe Bahan – USL
Petru Bahan – UNPR
Gheorghe Pipirigeanu – PRM
Daniel Florin Romaniuc – PP-DD
Broșteni
Stelian Chirilă – PD-L
Gheorghe Bălan – PSD
Nicolae Chiriac – PNL
Nicu Axinia – UNPR
Vasile Rusu – PP-DD
Viorel Dulgheru – PRM
Constantin Baroiu – independent
Cajvana
Gheorghe Tomăscu – USL
Gheorghe Iacoban – PD-L
Filip Mîrza – UNPR
Nechita Savu – PP-DD
Gavril Rîpan Titieni – Forța Democrată
Liteni
Tomiță Onisii – PD-L
Vasile Irinel Costan – PSD
Constantin Ciubotaru – PNL
Ilie Cristian Gontaru – PRM
Gheorghe Tănăsuc – UNPR
Petrea Hurmuz – PP-DD
Milișăuți
Mircea Laurus – USL
Mihai Vițega – PD-L
Mircea Calenciuc – UNPR
Vasile Peslari – PP-DD
Salcea
Ilie Lungu – PD-L
Viorel Lubera – USL
Florin Cheia – UNPR
Corneliu Dumitru Ilisăi – PRM
Mircea Belțic – Partidul Verde
Gabriel Atodiresei – PP-DD
Frasin
Marinel Balan – PD-L
Constantin Volanschi – USL
Constantin Sergiu Sahlean – PRM
Ioan Moroșan – PP-DD
Vicovu de Sus
Gheorghe Schipor – USL
Vasile Iliuț – PD-L
Reveca Nistor Juravle – independent
Constantin Rusu Ilaș – PP-DD
Gheorghe Usachi – UNPR
Gheorghe Schipor – PRM
Dolhasca
Maria Cojocariu – PD-L
Iulian Gheorghiță – USL
Nicolae Gușetu – UNPR
Ioan Crețu – PRM
Aurel Daicu – PP-DD
(Stelian Borhan, Daniel Neagu, Luigi Bărăgoiu)


Marius Ursaciuc
Marius Ursaciuc
Vasile Tofan
Vasile Tofan
Ion Lungu
Ion Lungu