Vine meciul cu Bosnia peste noi și parcă nu ne putem dezlipi de Wembley. S-au strâns atâtea, dar e imposibil de trecut prin toate. Deși a făcut-o toată lumea, se cuvine să consemnăm gestul acela al lui Puyol, care n-a avut orgoliul de a compensa lăsarea sa pe bancă prin ridicarea cupei în calitate de căpitan, cedându-i această bucurie lui Abidal, ca un omagiu adus vieții însăși. Ne-a adus aminte că și noi avem un fotbalist încercat de soartă pe un pat de spital, de unde veștile cu adevărat bune întârzie să apară.
În rest, ca elemente secundare, cenzura comandată de la UEFA pentru transmisia televizată a… sărit în ochi, dacă se poate spune așa, când era filmată insistent o zonă de teren în care nu se întâmpla nimic, deși în partea cealaltă un suporter sărise pârleazul și dădea mâna cu Xavi și se îmbrățișa cu Messi. Bineînțeles, nici comentatorii noștri nu s-au ridicat la înălțimea unei finale de Ligă. Las la o parte pronunția supărătoare a vocabulei Sir, dar măcar să cunoască mai fin sportul pe care-l comentează. Sau, dacă îl cunosc, să nu fie superficiali. E prea simplu să spui “Rooney greșește preluarea”, decât să observi efortul acestuia de a converti calitatea îndoielnică a pasei furnizate de un coleg. Iar a reproșa omiterea acelui ofsaid infim de la golul englez înseamnă a-l dota pe asistent cu șubler în loc de steag, fără a-i crea condiții să-l folosească!
Lista celor care pun Barcelona pe primul loc măcar în clasamentul personal se mărește pe meci ce trece cu alte și alte personalități cu greutate. Însuși Sir Alex Ferguson a declarat că echipa catalană a fost cel mai valoros adversar întâlnit de el vreodată. O fi puțin lucru? Iar cel mai nou pe această listă este Marcelo Lippi, câștigător și el de Ligă, plus campion mondial, care n-a lăsat loc echivocului, decretând-o cea mai bună echipă dintotdeauna. Sigur, nimeni n-a văzut pe viu toate echipele din toate timpurile, dar nici istoricii “n-au fost acolo”, ci au deslușit întâmplările în colbul arhivelor. Oricum, după această nouă demonstrație de virtuozitate colectivă și individuală, scepticii ar trebui să facă un pas înapoi. Se știe că nu pot sta prea mult acolo, pe poziții defensive, doar sunt atrași de lumină ca fluturii de noapte.
