Inițiativă

Lista neagră a firmelor care lucrează cu asociațiile de proprietari



Firmele care au contracte de prestări servicii cu asociațiile de proprietari și care sunt reclamate de populație la Primăria Suceava vor fi trecute pe “lista neagră”. Viceprimarul Sucevei Lucian Harșovschi a spus că deja are o serie de firme care vor fi trecute pe această listă, împreună cu numărul de reclamații depuse la adresa lor.
“Firmele care vor apărea pe această listă nu sunt automat considerate a nu-și face treaba bine. Noi înregistrăm doar numărul de reclamații depuse de locatari nemulțumiți de unul sau mai multe aspecte ale activități lor. E posibil ca în anumite cazuri nemulțumirea să fie cauzată de o serie de greșeli ale celor de la asociație, cum s-a și întâmplat de câteva ori”, a precizat Lucian Harșovschi.
Dezinsecție fără acordul locatarilor Astfel, printre firmele care vor fi trecute pe lista neagră se numără un AF din Burdujeni, care a fost reclamat că a facturat o dezinsecție pe 50 de hectare, la subsolul unui bloc, dar și o firmă care a prestat numeroase lucrări în zona Policlinică, deși nu avea solicitări de la locatari.
Mai exact, firma respectivă a executat curățenia și dezinsecția la subsolul scărilor A,B, C și D, de la blocul J din cadrul asociației Areni – Observator, chiar dacă numai cei de la scara A au semnat că sunt de acord cu lucrările.
În urma reclamațiilor locatarilor, Primăria a dispus ca lucrările să fie achitate doar de cei de la scara A, cât le revenea lor – 599 lei, diferența, de aproape 2000 de lei, urmând să fie suportată de conducerea asociației de proprietari, care a comandat lucrarea.
Mai mult, președintele de asociație riscă și o amendă de 3000 de lei, dacă restul locatarilor (majoritate simplă) nu vor semna că sunt de acord cu lucrarea efectuată.
Aceeași firmă este implicată și într-un scandal la alt bloc, din cadrul aceleiași asociații, unde locatarii spun că s-au înțeles cu ei să le schimbe țevile de termoficare de la subsol contra sumei de 6000 de lei, pentru ca la final să primească o factură de 12.000 de lei.