Lista firmelor monitorizate de FMI a fost extinsă la 18 unități, ANIF iese însă din atenția Fondului



Lista companiilor monitorizate de FMI a fost extinsă prin includerea altor nouă societăți, printre care Tarom, Poșta, Oltchim, SNLO, Electrica Transilvania Nord, Complexul Eenergetic Turceni și noi companii feroviare, odată însă cu scoaterea Administrației Îmbunătăților Funciare de pe listă.
Pe lista companiilor ale căror politici financiare și de personal sunt monitorizate de Fondul Monetar Internațional (FMI) au fost menținute Compania Națională de Căi Ferate CFR, CFR Călători, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale, Compania Națională a Huilei, Termoelectrica, Metrorex, CFR Marfă, Electrocentrale București și Societatea Comercială Electrificare CFR, fiind însă scoasă Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare (ANIF).
ANIF este scoasă de pe lista companiilor monitorizate în contextul în care datoriile bugetare ale acesteia au scăzut puternic pe parcursul anului trecut, de la 65,7 milioane lei la 1,9 milioane lei.
În același timp, pe lista companiilor monitorizate au fost incluse Poșta Română, Tarom, Complexul Energetic Turceni, Filiala de Intreținere și Servicii Energetice „Electrica Serv”, Electrica Furnizare Transilvania Nord, Oltchim, Societatea Națională a Lignitului Oltenia, precum și societățile Intervenții Feroviare și Telecomunicații CFR.
Principalele modificări aduse listei companiilor monitorizate au fost anunțate de MEDIAFAX în luna februarie.
Poșta Română s-a mai aflat pe lista companiilor monitorizate de FMI, dar a fost scoasă de Guvern în 2007, după încetarea acordului cu instituția financiară, sindicatele amenințând atunci cu blocarea activității dacă nu sunt lăsate să avizeze angajări de personal și majorări salariale.
La rândul lor, SNLO, Oltchim și Tarom revin pe lista companiilor monitorizate, după ce s-au mai aflat până în 2005 în atenția FMI.
Pentru toate aceste companii, Guvernul și FMI anticipează o creștere a stocului de arierate de la 18,8 miliarde lei, la sfârșitul anului trecut, la 19,5 miliarde lei în primul semestru al acestui an, evoluție care ar urma însă să aibă un trend descendent, în scădere la 19 miliarde lei, la finele lunii septembrie, și la 18 miliarde lei, la sfârșitul acestui an.
Guvernul și FMI au convenit și graficul de limitare în acest an a pierderilor fără subvenții, taxe și dobânzi, pentru companiile de stat monitorizate, care include ținte de limitare a pierderilor până la 1,7 miliarde lei la finele lunii martie, la 2,7 miliarde lei la sfârșitul lunii iunie, la 3,6 miliarde lei la finele lunii septembrie și la 4 miliarde lei la sfârșitul lunii decembrie.