Luna septembrie va fi una neagră pentru mulți bugetari, care urmează să-și piardă locurile de muncă. În multe cazuri zvonurile privind concedierile au devenit deja oficiale, listele cu numărul de angajați care pleacă din fiecare instituție fiind deja finalizate și, mai peste tot, fiind stabiliți și oamenii care trebuie să-și caute un alt serviciu.
Grosul disponibilizărilor este la primăriile din județ. Conform listelor finalizate ieri, la nivelul județului se reduc peste 800 de posturi din cadrul instituțiilor publice locale, însă multe dintre ele erau vacante. Efectiv vor fi dați afară 416 oameni. Numărul de oameni concediați oscilează foarte mult de la o primărie la alta, în funcție de cât de încărcate sunt acum schemele de personal.
De departe, cele mai multe disponibilizări se fac la Primăria municipiului Vatra Dornei, care rămâne fără 123 de angajați. Foarte mulți angajați pleacă și de la Siret, 60, și de la Frasin, 35. În ceea ce privește comunele, pleacă 22 de angajați de la Păltinoasa, 14 de la Ostra, 13 de la Horodnic de Jos și zece de la Iacobeni, restul având un număr mult mai mic de posturi reduse.
Concedieri multe la Agricultură și Pensii
Din cadrul Prefecturii județul Suceava urmează să plece acasă un număr de 15 angajați, aici incluzându-l și pe subprefectul Ionuț Crețuleac, care deja nu mai lucrează în cadrul instituției. Mulți angajați pleacă și de la Casa Județeană de Pensii Suceava, 16 oameni urmând a fi nevoiți să-și caute de muncă, de luna viitoare. Aici, Ministerul Muncii ceruse reducerea personalului cu 25%, ceea ce însemna încheierea contractelor de muncă a 24 de persoane, însă cum opt posturi erau vacante, doar 16 persoane sunt afectate.
Și la Agenția de Prestații Sociale Suceava concedierile din 15 septembrie sunt o certitudine, șapte angajați urmând a fi dați afară.
Cei mai loviți de reducerile de personal din cadrul instituțiilor sunt însă angajații Direcției Agricole și pentru Dezvoltare Rurală (DADR) Suceava. Aici, 64 de angajați, din totalul de 102, își vor pierde locurile de muncă. Organigrama de la Ministerul Agriculturii a ajuns deja la conducerea DADR Suceava.
„Conform dispozițiilor de la minister se va face o testare a angajaților și în funcție de rezultatele obținute se va stabili cine pleacă și cine rămâne”, a precizat directorul Dumitru Parasca. Totul se va face însă în cel mai scurt timp posibil, la mijlocul lunii viitoare cei care pleacă trebuind să aibă deja bagajele făcute.
Excepția fericită de la Șomaj
La Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Suceava s-au redus 12 posturi, însă sunt șanse ca nici un angajat să nu intre efectiv în șomaj.
„Avem șase oameni care au grupa de muncă și se pensionează, trei posturi erau vacante, avem două persoane care intră în concediu pentru creșterea copilului și a mai rămas un singur angajat, căruia sperăm să-i găsim un post pe piața muncii, conform competențelor profesionale”, a declarat Aurelia Focșa, directorul AJOFM Suceava.
Pe la instituții există și cazurile fericite ale unor angajați care deja și-au găsit loc de muncă în altă parte.
„O colegă care știa că este posibil să fie pe lista disponibilizaților a venit și m-a anunțat că și-a găsit loc de muncă în altă parte, înainte de a se stabili ceva oficial”, ne-a declarat Mirela Florea, directorul Agenției Județene de Prestații Sociale Suceava.
Instituțiile enumerate mai sus sunt doar cele la care numărul de concedieri este cert, fiind stabilite noile organigrame. Însă, la altele se așteaptă ca acestea să fie trimise de la ministerele de care aparțin, în cel mai scurt timp.
SITUAȚIA posturilor reduse | |||
Denumirea unității | posturi reduse | din care vacante | ocupate |
CJ SUCEAVA | 131 | ||
CÂMPULUNG MOLDOVENESC | 7 | 4 | 3 |
FĂLTICENI | |||
RĂDĂUȚI | 3 | 2 | 1 |
SUCEAVA | 120 | 87 | 33 |
VATRA DORNEI | 202 | 79 | 123 |
BROȘTENI | |||
CAJVANA | |||
DOLHASCA | |||
FRASIN | 35 | 0 | 35 |
GURA HUMORULUI | 131 | 126 | 5 |
LITENI | 1 | 0 | 1 |
MILIȘĂUȚI | |||
SALCEA | |||
SIRET | 76 | 16 | 60 |
SOLCA | 6 | 6 | 0 |
VICOVU DE SUS | |||
ADÂNCATA | |||
ARBORE | |||
BAIA | |||
BĂLĂCEANA | |||
BĂLCĂUȚI | 1 | 1 | 0 |
BERCHIȘEȘTI | 3 | 3 | 0 |
BILCA | 8 | 0 | 8 |
BOGDĂNEȘTI | |||
BOROAIA | |||
BOSANCI | |||
BOTOȘANA | |||
BREAZA | |||
BRODINA | |||
BUNEȘTI | |||
BURLA | |||
CACICA | |||
CALAFINDEȘTI | |||
CAPU CÂMPULUI | 1 | 1 | 0 |
CIOCĂNEȘTI | 5 | 0 | 5 |
CIPRIAN PORUMBESCU | 3 | 0 | 3 |
CÂRLIBABA | |||
COMĂNEȘTI | |||
CORNU LUNCII | |||
COȘNA | 4 | 1 | 3 |
CRUCEA | |||
DĂRMĂNEȘTI | |||
DOLHEȘTI | |||
DORNA ARINI | |||
DORNA CANDRENILOR | |||
DORNEȘTI | |||
DRĂGOIEȘTI | 2 | 0 | 2 |
DRĂGUȘENI | |||
DUMBRĂVENI | |||
FÂNTÂNA MARE | |||
FÂNTÂNELE | |||
FORĂȘTI | 6 | 3 | 3 |
FRĂTĂUȚII NOI | |||
FRĂTĂUȚII VECHI | |||
FRUMOSU | |||
FUNDU MOLDOVEI | 5 | 5 | 0 |
GĂLĂNEȘTI | 3 | 3 | 0 |
GRĂMEȘTI | |||
GRĂNICEȘTI | 4 | 0 | 4 |
HÂNȚEȘTI | |||
HÂRTOP | |||
HORODNIC DE JOS | 13 | 0 | 13 |
HORODNIC DE SUS | |||
HORODNICENI | |||
IACOBENI | 15 | 5 | 10 |
IASLOVĂȚ | |||
ILIȘEȘTI | |||
IPOTEȘTI | |||
IZVOARELE SUCEVEI | |||
MĂLINI | 2 | 2 | 0 |
MĂNĂSTIREA HUMORULUI | 11 | 10 | 1 |
MARGINEA | |||
MITOCU DRAGOMIRNEI | |||
MOARA | |||
MOLDOVA SULIȚA | 2 | 0 | 2 |
MOLDOVIȚA | |||
MUȘENIȚA | |||
OSTRA | 20 | 6 | 14 |
PĂLTINOASA | 22 | 0 | 22 |
PANACI | 32 | 32 | 0 |
PĂTRĂUȚI | |||
PÂRTEȘTII DE JOS | 1 | 0 | 1 |
POIANA STAMPEI | |||
POIENI-SOLCA | |||
POJORÂTA | |||
PREUTEȘTI | |||
PUTNA | 14,5 | 14,5 | 0 |
RĂDĂȘENI | 4 | 4 | 0 |
RÂȘCA | |||
SADOVA | |||
ȘARU DORNEI | 3 | 0 | 3 |
SATU MARE | |||
ȘCHEIA | |||
ȘERBĂUȚI | |||
SIMINICEA | |||
SLATINA | |||
STRAJA | |||
STROIEȘTI | 2 | 0 | 2 |
STULPICANI | |||
SUCEVIȚA | 9 | 8 | 1 |
TODIREȘTI | |||
UDEȘTI | |||
ULMA | 2 | 2 | 0 |
VADU MOLDOVEI | 4 | 4 | 0 |
VALEA MOLDOVEI | 13 | 12 | 1 |
VAMA | 6 | 5 | 1 |
VATRA MOLDOVIȚEI | 2 | 0 | 2 |
VEREȘTI | |||
VICOVU DE JOS | 9 | 9 | 0 |
VOITINEL | |||
VOLOVĂȚ | |||
VULTUREȘTI | |||
ZAMOSTEA | |||
ZVORIȘTEA | |||
TOTAL | 812,5 | 450,5 | 362 |