Lista completă a localităților sucevene care au primit bani din Fondul de Rezervă aflat la dispoziția Guvernului

Localitățile din județul Suceava au primit o sumă de 46,293 de milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, printr-o hotărâre care a fost adoptată în ședința de miercuri a Executivului. Suma este a doua ca mărime la nivel național, după cea alocată județului Constanța, de 71, 437 milioane de lei. Din totalul sumei pentru județul Suceava, 5,015 milioane de lei sunt pentru Consiliul Județean Suceava, pentru cheltuieli de asistență socială și protecția copilului. Sumele alocate de Guvern pentru localități vor fi folosite pentru asigurarea finanțării unor cheltuieli, precum cofinanțare proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile și/sau programe naționale, cheltuieli neeligibile, corecții financiare și cheltuieli curente (salarii, asistență socială, protecția copilului, facturi pentru utilități, executare silită, etc.).
Din totalul celor 114 de localități din județ au fost alocate fonduri pentru 104.
Cea mai mare sumă alocată în județ este pentru municipiul Suceava, de 15 milioane de lei. Celelalte localități au primit sume cuprinse între 50.000 și 800.000 de lei.
Vă prezentăm în continuare tabelul complet cu localitățile și sumele alocate pentru fiecare dintre acestea. Sumele sunt prezentate în mii lei.

Recomandări

Județul Suceava ar urma să primească cea mai mare sumă din țară, de aproape 220 de milioane de lei, pentru echilibrarea bugetelor locale pentru 2026

CJ Suceava a aprobat asocierea cu Primăria Cajvana pentru construirea unui dispensar nou. Șoldan spune că în alte nouă localități vor fi construite centre medicale zonale

CJ Suceava va aloca o sumă de 9,5 milioane de lei pentru construcția unui centru medical modern în orașul Cajvana, în care va funcționa și o substație de salvare

Consilierul județean PNL Daniela Mitrea, fostă judecătoare, acuză de „management defectuos” primăriile care cer bani: „Să se descurce”

Guvernul alocă județului Suceava mai puțin de jumătate din banii de care are nevoie pentru refacerea Broșteniului după inundații

Consiliul Județean Suceava va aloca 400.000 de lei pentru cinci localități aflate în dificultate financiară