Rezultate

Lista câștigătorilor Festivalului Concurs “Voinicelul 2011”, faza județeană



Majorete - Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2 „Așchiuță”, Suceava
Majorete - Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2 „Așchiuță”, Suceava

Festivalul Concurs „Voinicelul”, ediția 2011, faza județeană, și-a desemnat câștigătorii. 88 de formații de preșcolari, din cele peste 180 participante, s-au calificat la faza națională a competiției, care se va desfășura în luna iunie.
Prezentăm în continuare lista formațiilor de preșcolari care au obținut premiul I la faza județeană a competiției și care sunt calificate la etapa națională a festivalului.
Cor– Grădinița cu Program Normal Obcini, educatoare Mariana Tabarcea;
Solist Vocal– Petra Caraciuc, Grădinița cu Program Prelungit Colegiul Național „Mihai Eminescu”, profesoară Cornelia Cîrstian și institutoare Ecaterina Palana;
Majorete– Formația „Voiniceii”, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 7 „ABC” , Suceava, educatoare Maria Logigan și Lidia Caragață;
Solist vocal– Magda Grigorean, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 7 „ABC”, Suceava, educatoare Maria Logigan și Lidia Caragață;
Dans modern– Grădinița cu Program Normal Obcini, educatoare Mariana Tabarcea și institutoare Mariana Andreuță;
Solist vocal– Alexia Ursuțu, Grădinița cu Program Normal Nr. 1, Bogdănești, pregătită de Georgeta Holban;
Dans popular– Grădinița cu Program Normal Grup Școlar Pârteștii de Jos, pregătit de Elisabeta Popovici;
Solist instrumental– pian- Sebastain Stelian Pânzari, Grădinița cu Program Normal Nr. 12 „Țăndărică”, Suceava, profesor Antoanela Târnovan și educator Rodica Martineac;
Solist instrumental pian– Ana Maria Dediu, Grădinița cu Program Prelungit „Sf Ioan cel Nou” Suceava, profesor Daniel Călin și educatoare Aurica Raicu;
Solist vocal– Tudose Daria, Grădinița cu Program Normal Obcini, educatoare Maria Todereanu;
Dans modern– Grădinița cu Program Normal Nr. 4 „Piticot”, Suceava, instructor Cristina Melinte și profesor Ioana Airoaie;
Solist vocal– Iulia Rusu, Grădinița cu Program Normal Nr. 12 „Țăndărică”, profesoară Maria Macovei și educatoare Laura Ropotă;
Majorete– Grădinița cu Program Prelungit Nr. 9 „Prichindel”, Suceava, institutoare Olga Lența și educatoare Mădălina Lupașcu;
Dans modern– Grădinița cu Program Normal Obcini, Suceava, educatoare Elena Todereanu și profesoară Maria Todereanu;
Solist instrumental pian– Marta Baltag, Grădinița cu Program Normal Nr. 4 „Piticot”, Suceava, profesor Richard Gagiu și profesoară Ioana Airoaie;
Solist instrumental pian–Anastasia Micliuc, Grădinița cu Program Normal Nr. 4 „Piticot”, Suceava, profesoare Anca Călin și Ioana Airoaie,
Fantezie coregrafică– Grădinița cu Program Prelungit Nr. 9 „Prichindel”, Suceava, profesoare Elena Chelaru și Dorina Dunăreanu;
Dans cu temă– Grădinița cu program Prelungit Nr.1 „Gulliver”, Suceava, institutoare Simona Slevoacă și educatoare Lidia Pihureac;
Dans popular– Premiu de excelență- Grădinița cu Program Normal Nr. 12 „Țăndărică”, Suceava, profesoară Antoaneta Botez și educatoare Rodica Otea;
Solist instrumental pian– Emilian Găină, Grădinița cu Program Normal Nr. 12 „Țăndărică”, Suceava, profesoară Antoanela Târnovan și profesoară Elena Manolache;
Solist vocal– Claudia Baciu, Grădinița cu Program Prelungit Nr.2 „Așchiuță”, Suceava, educatoare Angelica Ignat;
Dans de societate– Grădinița cu Program prelungit Nr.9 „Prichindel”, Suceava, profesoare Elena Chelaru și Dorina Dunăreanu;
Grup vocal– Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2 „Așchiuță”, Suceava, educatoare Angelica Ignat și profesoară Monica Negulescu;
Dans de caracter– Grădinița cu program Normal Nr. 5 „Voinicelul”, Rădăuți, educatoare Rodica Baban și profesoare Claudea Gălățanu și Alina Roanta;
Duet vocal– Iulian Apetrei și Sofia Amariuchi, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 7 „ABC”, Suceava, educatoare Luminița Tița Sidoriuc și Ilaria Teioșanu;
Dans popular– Grădinița cu Program Normal Păltinoasa, educatoare Veronica Carpiuc și Angela Carpiuc;
Dans modern– Grădinița cu Program Prelungit Nr. 9 „Prichindel”, Suceava, educatoare Ecaterina Loghin și Dorina Rîșca;
Fantezie corecgrafică– Grădinița cu program Prelungit nr. 4, Fălticeni, pregătită de Violeta Alexandrescu și Nicolette Tărnăuceanu
Dans de societate– Grădinița cu Program Normal Nr. 12 „Țăndărică”, Suceava, profesoară Elena Manolache;
Majorete– Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2 „Așchiuță”, Suceava, educatoare Angelica Ignat și Carmen Iulia Litvinchevici, institutoare Ștefania Domunco și profesoară Monica Negulescu;
Grup vocal– DO.RE.MI, Grădinița cu Program Prelungit „Luminița”, Siret, profesoară Adriana Costiuc;
Majorete– Grădinița cu Program prelungit Nr. 1, Fălticeni, pregătite de Elena Ciubotariu și Dana Bubuțanu;
Dans de caracter– Grădinița cu Program Normal nr.7, Fălticeni, îndrumători Tatiana Pădureț și profesoară Angela Dodu;
Solist vocal– Ilie Sebastian Hostiuc, Grădinița cu Program Normal Pătrăuți, educatoare Grațiela Meșteriuc;
Dans de caracter– Grădinița cu Program Normal nr. 9 „Arlechino”, Rădăuți, educatoare Nicoleta Tărîță;
Solist vocal– Ovidiu Dohan, acompaniat la orgă de Adrian Dohan, Grădinița cu Program Normal „Sfânta Maria”, Rădăuți, educatoare Veronica Bulai;
Fantezie coregrafică– Grădinița cu Program Prelungit „Luminița”, Siret, profesoară Cristina Pîrghie și Ramona Andriuc;
Dans cu temă– Grădinița cu Program Normal Nr. 3 „Sfânta Treime”, Rădăuți, educatoare Maria Cucu și Ana Trandaf;
Dans de caracter– Grădinița cu Program Prelungit „Luminița”, Siret, educatoare Aurelia Rebenciuc și instructor profesor Zirka Ianoș;
Solist vocal– Anamaria Brechler, Grădinița cu Program Normal Nr. 4 „Albinuța”, Rădăuți, educatoare Florița Brăescu
Dans popular– Grădinița Specială Fălticeni, pregătit de Violeta Lilian Scutaru și Monica Iolanda Răileanu;
Solist instrumental pian– Maria Hrițcu, Grădinița cu Program Prelungit Nr.3 „Dumbrava minunată”, Suceava, profesoară Domnița Bistriceanu;
Dans de caracter– Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1 „Căsuța piticilor”, Câmpulung Moldovenesc, institutoare Odarca Alvernhe și educatoare Milica Răescu
Dans de caracter– Grădinița cu Program Normal „Petru Mușat” , Siret, institutoare Doina Nanovschei;
Grup vocal– Grădinița cu Program Prelungit Nr. 3 „Micul Prinț”, Rădăuți, educatoare Rodica Corogoda;
Dans de caracter– Grădinița cu Program Prelungit „Luminița”, Siret, profesoară Adriana Costiuc și educatoare Iulica Dumbravă;
Solist vocal– Marius Șorodoc, Grădinița cu Program Normal Nr. 1, Vicovu de Jos, educatoare Elena Galan
Fantezie coregrafică– Grădinița cu Program Normal Nr. 2 „Prichindelul”, Rădăuți, educatoare Daniela Covașă și Veronica Popescu;
Dans de caracter– Grădinița cu Program Prelungit Nr. 3 „Micul Prinț”, Rădăuți, educatoare Agapia Cotor Bârlădeanu și Rodica Corogoda;
Solist vocal– Ștefan Ursachi, Grădinița cu Program Normal nr. 2, Vicovu de Sus, educatoare Elena Schipor;
Solist instrumental pian– Ana Cârligeanu, Grădinița cu Program Normal Nr. 2 „Maria Montessori”, profesoară Antoanela Târnovanu și educatoare Rodica Damaschin;
Dans popular– Grădinița cu Program Normal Nr. 2, Vicovu de Sus, educatoare Elena Schipor;
Dans cu temă– Grădinița cu Program Prelungit Colegiul Național „Mihai Eminescu”, profesoară Violeta Mazureac și Carmen Florina Ștefan
Solist vocal– Gabriel Rusu, Grădinița cu Program Normal Ciocănești, pregătit de Ramona Nacu;
Solist vocal– Răzvan Aioanei, Grădinița cu Program Normal Nr. 2, Câmpulung Moldovenesc, educatoare Gherghina Rațu;
Solist vocal– Sebastian Ciocan, Grădinița cu Program Normal Ciocănești, pregătit de Ramona Nacu;
Grup vocal– Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1 „Căsuța piticilor”, Câmpulung Moldovenesc, educatoare Cătălina Tironeac și Iulieta Bradu;
Dans de societate– Grădinița cu Program Normal „Sf. Ana”, Câmpulung Moldovenesc, educatoare Silvia Jitaru, îndrumător Valentin Vlîgea;
Mini orchestră– Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1 „Căsuța piticilor”, Câmpulung Moldovenesc, educatoare Cătălina Tironeac și Iulieta Bradu;
Dans de caracter– Grădinița cu Program Prelungit Nr. 9 „Prichindel”, Suceava, profesoare Tatiana Apetrei și Alina Zamă;
Solist vocal– Evelina Tănase, Grădinița cu Program Normal „Mihoveni”, educatoare Teodora Rodica Grosu;
Solist vocal– Mădălina Prescure, Grădinița cu Program Normal Mihoveni, educatoare Teodora Rodica Grosu;
Dans de caracter– Grădinița cu Program Prelungit Nr. 7 „ABC”, Suceava, educatoare Gabriela Râșca și Ileana Cojocaru;
Solist vocal– Ana Maria Ciornei, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2 „Așchiuță”, Suceava, profesoară Safta Darabă;
Dans de caracter– Grădinița cu Program Normal Obcini, educatoare Livia Andrei;
Solist vocal– Anamaria Denisa Buculei, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2 „Așchiuță”, Suceava, educatoare Paula Condorovici;
Solist vocal– Bianca Ursu, Grădinița cu Program Normal Nr. 1 „Lumea Copilăriei”, Gura Humorului, pregătită de Mariana Huțanu;
Dans de caracter– Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2„Căsuța piticilor”, Gura Humorului, pregătit de Tatiana Nicolau și Nicoleta Cadariu;
Solist vocal– Lavinia Jitaru, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 7 „ABC”, Suceava, educatoare Iuliana Aldea și profesoară Elisabeta Popa;
Grup vocal– Grădinița cu Program Prelungit Nr. 16 „123”, Suceava, educatoare Mirela Aanei;
Solist vocal– Mălina Bodnar, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 16 „123”, Suceava, profesoară Mirela Aanei;
Dans de societate– Grădinița cu Program Prelungit Nr. 7 „ABC”, Suceava, educatoare Iuliana Aldea și profesoară Elisabeta Popa;
Solist vocal– Daria Iriciuc, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 16 „123”, Suceava, educatoare Lenuța Adam și profesoară Mirela Aanei;
Grup vocal instrumental– Grădinița cu Program Prelungit Nr. 7 „ABC”, Suceava, profesoară Cristina Bujdei și educatoare Silvia Vătcărău;
Solist vocal– Valentina Rusu, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 16 „123”, Suceava, profesoare Mirela Aanei și Mirela Chelaru;
Grup vocal– Grădinița cu Program Prelungit Nr. 16 „123”, Suceava, profesoară Mirela Aanei;
Dans popular– Grădinița cu Program Prelungit Nr. 16 „123”, Suceava, educatoare Roxana Mititiuc și profesoară Mirela Aanei;
Solist vocal– Delia Irimescu, Grădinița cu Program Normal Nr. 13 „Neghiniță”, Suceava, educatoare violeta Jacotă;
Grup vocal– Grădinița cu Program Normal Nr.1 „Gulliver”, Suceava, educatoare Letiția Mihalache, Doina Prepeliuc, Maria Logigan, Lidia Caragață
Dans modern– Grădinița cu Program Prelungit Nr. 16 „123”, Suceava, profesoară Loredana Ignat și educatoare Mihaela Iacoban;
Solist vocal– Diana Axinia, Grădinița cu Program Normal Nr. 13 „Neghiniță”, Suceava, educatoare Tudorița Hanu;
Majorete – Grădinița cu Program Normal Nr.1 „Gulliver”, Suceava, educatoare Eudochia Alupoaei și profesoară Maria Șmul;
Dans modern– Grădinița cu Program Prelungit Nr. 16 „123”, Suceava, profesoare Dana Chelaru și Niculina Niță;
Dans de societate– Grădinița cu Program Normal Nr.1 „Gulliver”, Suceava, educatoare Letiția Mihalache și Doina Prepeliuc;
Cor– Grădinița cu Program Prelungit Nr. 16 „123”, Suceava, profesoară Loredana Ignat și educatoare Gabriela Doina Cornea;
Dans sportiv– Grădinița cu Program Normal Nr.1 „Gulliver”, Suceava, educatoare Rodica Hâncu;
Dans modern– Grădinița cu Program Prelungit Nr. 7 „ABC”, Suceava, educatoare Maria Mazilu și Geta Donciu;
Grup vocal– Grădinița cu Program Normal Dolhasca, pregătit de Angelica Drăgoi.


Festivalul Concurs „Voinicelul”, ediția 2011, faza județeană
Festivalul Concurs „Voinicelul”, ediția 2011, faza județeană
Festivalul Concurs „Voinicelul”, ediția 2011, faza județeană
Festivalul Concurs „Voinicelul”, ediția 2011, faza județeană
Festivalul Concurs „Voinicelul”, ediția 2011, faza județeană
Festivalul Concurs „Voinicelul”, ediția 2011, faza județeană
Festivalul Concurs „Voinicelul”, ediția 2011, faza județeană
Festivalul Concurs „Voinicelul”, ediția 2011, faza județeană
Festivalul Concurs „Voinicelul”, ediția 2011, faza județeană
Festivalul Concurs „Voinicelul”, ediția 2011, faza județeană
Festivalul Concurs „Voinicelul”, ediția 2011, faza județeană
Festivalul Concurs „Voinicelul”, ediția 2011, faza județeană
Festivalul Concurs „Voinicelul”, ediția 2011, faza județeană
Festivalul Concurs „Voinicelul”, ediția 2011, faza județeană
Festivalul Concurs „Voinicelul”, ediția 2011, faza județeană
Festivalul Concurs „Voinicelul”, ediția 2011, faza județeană
Festivalul Concurs „Voinicelul”, ediția 2011, faza județeană
Festivalul Concurs „Voinicelul”, ediția 2011, faza județeană
Festivalul Concurs „Voinicelul”, ediția 2011, faza județeană
Festivalul Concurs „Voinicelul”, ediția 2011, faza județeană
Festivalul Concurs „Voinicelul”, ediția 2011, faza județeană
Festivalul Concurs „Voinicelul”, ediția 2011, faza județeană
Festivalul Concurs „Voinicelul”, ediția 2011, faza județeană
Festivalul Concurs „Voinicelul”, ediția 2011, faza județeană
Majorete - Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2 „Așchiuță”, Suceava
Majorete - Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2 „Așchiuță”, Suceava


Recomandări

Când bunătatea devine lecție de viață: educație pentru respect la Grădinița „Prichindel” Suceava

Când bunătatea devine lecție de viață: educație pentru respect la Grădinița „Prichindel” Suceava
Când bunătatea devine lecție de viață: educație pentru respect la Grădinița „Prichindel” Suceava