Lipsa somnului cauzează hipertensiune în cazul tinerilor



Părinții ar trebui să le impună adolescenților un program de odihnă regulat Foto: I love images
Părinții ar trebui să le impună adolescenților un program de odihnă regulat Foto: I love images

Un studiu realizat de cercetătorii americani și dat publicității în revista Circulation, publicată de American Heart Association, a scos la iveală că lipsa somnului poate provoca hipertensiune în cazul persoanelor tinere, informează site-ul Stuff.co.nz.
Lipsa somnului nu reprezintă doar un motiv de îngrijorare pentru părinți, ci și o serioasă amenințare pentru sănătatea tinerilor, cărora le poate provoca hipertensiune.
Astfel, cercetătorii americani de la Case Western Reserve University din Cleveland (Ohio) au stabilit că adolescenții americani care dorm mai puțin de șase ore și jumătate pe noapte se confruntă cu riscuri de două ori mai mari de a suferi de hipertensiune decât cei care au obiceiuri de odihnă stabile, în timp ce, în cazul persoanelor suferinde de insomnii, riscul de apariție a hipertensiunii se triplează.
Oamenii de știință au precizat că acest tipar se menține chiar și atunci când lipsa de somn este analizată în funcție de sexul, greutatea sau statutul socio-economic al subiecților.
Incidență mare a lipsei de somn în rândul adolescenților
„Studiul nostru subliniază incidența mare a lipsei de somn în rândul adolescenților și riscul ca aceasta să conducă la apariția hipertensiunii sau a altor probleme de sănătate”, a declarat Susan Redline, medic pediatru care a coordonat studiul.
Hipertensiunea poate afecta arterele și rinichii, poate cauza atacuri de cord, boli renale și alte tipuri de afecțiuni.
Echipa lui Read a realizat studiul cu ajutorul unui eșantion de 238 de adolescenți cu vârste de 13-16 ani care sufereau de hipertensiune arterială sau pre-hipertensiune.
În cadrul studiului, voluntarilor li s-a cerut să țină jurnale în care să noteze cum au dormit, cercetătorii analizându-le și mișcările din timpul somnului pentru a vedea dacă sunt cu adevărat adormiți. În medie, adolescenții dorm circa 7,7 ore pe noapte, în condițiile în care, la vârsta lor, au nevoie de nouă ore de odihnă pe parcursul nopții. În cadrul studiului s-a constatat că 16% dintre tineri dormeau prea puțin, având probleme în a adormi sau trezindu-se prea devreme, în timp ce 11% dormeau mai puțin de șase ore și jumătate pe noapte.
Invazia tehnologică, principala vinovată
„O parte a problemei este reprezentată de invazia tehnologică a dormitoarelor adolescenților, care sunt dotate cu computere, telefoane mobile și muzică. Există adolescenți care trimit mesaje sau ascultă muzică pe parcursul întregii nopți, apoi merg la școală dimineața devreme. Adolescenții au nevoie de nouă ore de somn. Părinții ar trebui să le optimizeze calitatea somnului prin impunerea unui program de odihnă regulat și a unor ore de trezire, precum și prin menținerea dormitorului drept o cameră liniștită, întunecoasă și care să îndemne la somn”, a spus Redline.
Pe de altă parte, National Heart, Lung and Blood Institute a precizat că și temperaturile foarte ridicate și cofeina din diverse băuturi împiedică oamenii să doarmă.