Un cuplu care nu mai face dragoste ajunge cu siguranță la despărțire. Potrivit specialiștilor, pentru a întreține viața amoroasă trebuie să recurgeți la unele trucuri.
Autorii Hubert Jaoui și Laura Bulleri au explicat, în lucrarea lor destinată îmbunătățirii relațiilor conjugale, importanța actului sexual și oferă o serie de sfaturi pentru ameliorarea vieții sexuale a cuplurilor. Potrivit celor doi specialiști în psihologie și sexologie, poveștile de dragoste nu se termină întotdeauna rău, fiind nevoie doar de mijloacele de a construi, dezvolta și întreține viața amoroasă pentru ca totul să fie în regulă.
Lipsa de comunicare și de atenție din partea unui partener și monotonia sunt factori care pe termen lung pot duce la apariția neînțelegerilor și ulterior la despărțire. Jaoui și Bulleri subliniază importanța vieții sexuale în cadrul oricărui cuplu. Pe lângă plăcerea fizică, relațiile sexuale permit crearea unei complicități între parteneri care nu se poate dobândi în nici un alt fel.
Semnal de alarmă.
Atunci când în cadrul unui cuplu raporturile sexuale devin din ce în ce mai rare, iar dorința este în cădere liberă, e momentul când trebuie tras semnalul de alarmă deoarece este clar că nu mai funcționează bine ceva. Numeroase cupluri fac greșeala de a închide ochii în fața acestei probleme, repetând mereu fraze de genul „sexul nu este lucrul cel mai important dintr-o relație” și „dragostea este mai presus de toate”. Potrivit celor doi specialiști, această concepție este eronată și subliniază faptul că un cuplu în care sexul nu mai este important se apropie cu pași repezi de destrămare. Atunci când primele semne de „plictiseală” sexuală se fac simțite, cel mai important lucru este ca ambii parteneri să ia atitudine și să facă tot ceea ce este posibil pentru a reînvia dorința. Dialogul, elementele de noutate și creativitatea sunt secretele unei „vindecări” rapide și eficace.
Erotismul și arta sexului.
Erotismul este unul dintre elementele cruciale pentru redescoperirea dorinței și atingerea armoniei sexuale. Pentru a vă putea reîntoarce la o viață sexuală este important să stimulați propria dorință, dar și pe cea a partenerului de viață. Chiar dacă într-o primă fază reaprinderea focului pasiunii pare un lucru destul de greu de realizat, în realitate nu trebuie să faceți altceva decât să vă comportați așa cum făceați, în mod spontan, în primele luni ale relației. Amintiți-vă de modul în care vă priveați, vă sărutați, vă îmbrățișați sau vă atingeați, aceste mici gesturi având un efect benefic asupra oricărei relații. Potrivit celor doi autori, „arta sexului este precum oricare dintre arte și se poate învăța și perfecționa”. Pentru a face acest lucru, este necesar să cunoașteți foarte bine atât corpul dumneavoastră, cât și pe cel al partenerului de viață.
Nu renunțați la seducție.
Pentru a învăța să vă cunoașteți unul pe celălalt, pentru a vă descoperi punctele sensibile, nimic nu este mai eficient decât mângâierile. Atingeți-vă partenerul fiind mereu atentă la reacțiile lui. Lăsați-vă ghidați unul de altul și veți observa că, treptat, dorința sexuală va reapărea mai repede decât v-ați fi așteptat. De asemenea, nu renunțați la gestul de a vă seduce partenerul. De-a lungul anilor, v-ați obișnuit cu ideea că acesta este deja cucerit și nu mai faceți nici un efort de a-l seduce, fără să vă dați seama că un astfel de comportament este un element-cheie pentru stimularea dorinței. Îngrijiți-vă, fiți atentă la felul în care vă îmbrăcați chiar și atunci când sunteți acasă, surprindeți-vă partenerul și curtați-l pentru ca acesta să cadă din nou pradă farmecului dumneavoastră.
Trucuri.
Profitați la maximum de fiecare moment petrecut împreună. Nu vă lăsați pradă plictiselii și monotoniei și, mai ales, nu fiți indiferentă la propunerile venite din partea iubitului dumneavoastră. Noaptea, treziți-l pentru a face dragoste. Învățați arta masajului și nu evitați să folosiți uleiurile și lumânările parfumate ori de câte ori aveți ocazia. Raporturile sexuale nu trebuie în mod obligatoriu să aibă loc noaptea. Același lucru este valabil și pentru mângâieri sau săruturi.
Armonia sexuală necesită implicarea ambilor parteneri, multă răbdare, comunicare și, mai ales, credința că micile eforturi vor da roade. Complicitatea, încrederea, respectul și tandrețea sunt cuvinte-cheie ale acestei laborioase „aventuri” care reprezintă colacul de salvare al unui cuplu în derivă.