Lipsa de ranchiună a unui supraviețuitor de la Auschwitz

În contabilitatea mea neagră de anul trecut, pe primul loc am trecut pierderea profesorului Ioan Gottlieb, savantul cu sufletul rumen ca o pâine bine coaptă. A fost unul dintre ultimii supraviețuitori ai lagărului de exterminare de la Auschwitz, unde a fost internat la vârsta de 15 ani. A intrat acolo împreună cu tatăl său și cu bunicii, dar de ieșit a ieșit singur, salvat de armata americană.
Luminos și mărunt de statură, de la internarea în lagăr nu a mai crescut în înălțime nici măcar cu un amărât de centimetru. A fost un înțelept, deși măselele de minte nu i-au ieșit niciodată, din cauza subnutriției. Ca și când suferințele îndurate s-au unit în chingile unei cămăși de forță, care i-au împiedicat corpul să se dezvolte normal, de la vârsta adolescenței, pentru totdeauna, înălțimea sa a rămas aceea de 1,60 metri.
Eminentul om de știință, Ioan Gottlieb a încetat din viață în vara anului 2011, la vârsta de 82 de ani. L-am cunoscut și pusesem la cale împreună un proiect literar. Nenorocirea a făcut însă ca…
Dar să nu fiu lacrimogen.
M-a impresionat puterea lui de a nu purta ranchiună pentru ceea ce a pătimit. Cu trei decenii în urmă, la un eveniment științific, a cunoscut un profesor german de fizică. O simpatie imediată s-a stabilit între ei, dar neamțul a ținut să dea cărțile pe față, în a doua zi a prieteniei lor:
– Herr Profesor Gottlieb, trebuie să vă spun ceva care, cu tot regretul, v-ar putea îndepărta ireversibil de mine. Nu-mi face nici o plăcere să-mi amintesc, dar este de datoria mea să vă spun.
– Vă ascult cu atenție, dragă colega!
Se aflau la un ceai, pe terasa din fața universității. Era un timp mohorât, din acela care face din luna aprilie o trădătoare condamnabilă a primăverii.
– Aflați că, în timp ce dumneavoastră erați chinuit până la dezumanizare în lagărul de la Auschwitz, eu mă aflam de partea asupritorului. Da, da, eu luptam în acele trupe ale lui Hitler formate din copii, în celebrele „hitlerjugend”!
– Herr Colega, dar ce s-ar fi întâmplat dacă ați fi refuzat să vă înrolați în trupele lui Hitler?
– Cu siguranță, aș fi fost pus la zid și executat fără milă. Așa ceva era socotit înaltă trădare.
– Vedeți? Erați, ca și mine, un puști prăpădit, fără nici o putere de decizie.
– Înseamnă că mă iertați?
– Să vă iert? Dar nu sunteți vinovat de nimic. Să smulgi mingea din brațele unui copil, pentru a o înlocui cu un pistol-mitralieră, este o cruzime la fel de mare ca aceea de a-l interna într-un lagăr.
– Recunosc că aveți o logică perfectă. Și un mare umanism.
– Savantul trebuie să fie în primul rând un umanist, un om dedicat celorlalți. Aflați că noi doi nu ne-am aflat niciodată de părți opuse ale baricadei, ci de aceeași parte. Amândoi suntem victime. Amândurora ni s-a furat copilăria, doar fiindcă așa au socotit de cuviință niște oameni născuți pentru a urî.