Judecătorii Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg au condamnat din nou România pentru lipsa de celeritate și diligență ale autorităților române în dosarele privind Revoluția din decembrie 1989, soldată cu executarea dictatorului Ceaușescu și răsturnarea Partidului Comunist.
Marți, cinci români au câștigat la CEDO procesul deschis statului român în care reclamau ineficiența autorităților în investigarea reprimării violente a demonstrațiilor anticomuniste de la Cluj, din 1989, ancheta prelungindu-se pe o perioadă de 12 ani. CEDO a decis ca Guvernul de la București să-i despăgubească pe cei cinci cu peste 52.000 de euro.
Anterior, în 20 octombrie 2009, CEDO a condamnat România la plata a 25.000 de euro despăgubiri către familia maiorului de Miliție, Aurel Agache, care a fost ucis în decembrie 1989 de manifestanții împotriva regiului condus de Nicolae Ceaușescu.
În cazul Agache contra României, Curtea a constatat încălcarea de către statul român a articolului 2 (privind dreptul la viață-n.r.) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, sub aspectul laturii procedurale.
Astfel, Curtea a apreciat că procedura în cauză nu a fost desfășurată cu celeritate și diligență, având în vedere că aceasta s-a întins pe parcursul unei perioade de peste 12 ani, din care aproximativ șapte ani, după intrarea în vigoare a Convenției față de România.
Curtea a luat în considerare contextul socio-politic de după 1989, respectiv schimbarea regimului comunist și ostilitatea populației față de administrația fostului regim, însă a considerat că nu se justifică procedura de lungă durată și inactivitatea autorităților.
În 8 decembrie 2009, Curtea Europeană de la Strasbourg a condamnat România pentru că au durat prea mult procedurile judiciare în soluționarea dosarului privind Revoluția de la Timișoara, în care au fost trimiși în judecată generalii (r) Victor Athanase Stănculescu și Mihai Chițac.
Patru timișoreni – care fie au participat la evenimentele din decembrie 1898 din Timișoara, fie rudele lor – au reclamat în 22 iulie 2003 încălcări ale drepturilor lor prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, printre care și pe cel de a avea un proces echitabil într-un termen rezonabil.
Curtea Europeană a Dreptuilor Omului (CEDO) de la Strasbourg nota în decizia sa faptul că, în 12 ianuarie 1990, procurorii militari au început o anchetă privind evenimentele din decembrie 1989, iar în 1997 generalii Stănculescu și Chițac au fost deferiți justiției. În 2000, generalii au fost condamnați la 15 ani de închisoare, însă în 2001 procurorul general al României (Joița Tănase-n.r.) a făcut un recurs în anulare, procesul s-a rejudecat, iar acuzații au fost eliberați din arest. În final, în15 octombrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție i-a condamnat pe cei doi generali la câte 15 ani de închisoare pentru implicare în masacrul de la Timișoara.
„În timpul acestor proceduri, examinarea cauzei de către instanțele judecătorești a fost în mod repetat întreruptă”, nota CEDO, subliniind faptul că „a durat încă opt ani până la soluționarea procesului”.
Potrivit deciziei CEDO, majoritatea măsurilor procedurale au fost puse în aplicare după ratificarea Convenției de către România în anul 1994 și, prin urmare, Curtea a avut competența de a stabili dacă s-a făcut o investigație eficace, în sensul respectării articolului 2 din Convenția Europeană privind dreptul la un proces echitabil și într-un termen rezonabil.
„În această privință, Curtea a constatat că procedura deschisă în ianuarie 1990 a fost finalizată în octombrie 2008”, arată CEDO, notând faptul că faza de anchetă a fost încredințată procurorilor militari, iar acuzații au fost miniștrii de Interne și Apărare între 1990-1991.
CEDO sublinia faptul că între aprilie 1990 și martie 1996, în cauză s-a înregistrat „o inactivitate”.
În 1996, puterea de la București a fost câștigată de liberali și țărăniști, social-democrații – cei care preluaseră conducerea după Revoluție – trecând în opoziție.
Astfel, la conducerea Secției Parchetelor Militare a fost numit generalul magistrat Dan Voinea, cel care și-a asumat dosarele Revoluției.
„În referire la corespondența dumneavoastră nr. 1969/MP din 2 decembrie 1999, am onoarea să vă transmit următoarele date privind situația dosarelor revoluției: Parchetele militare au demarat cercetări imediat după producerea evenimentelor revoluționare din Decembrie 1989, având ca obiect, în principal, stabilirea împrejurărilor în care au fost ucise ori rănite un număr mare de persoane (1.104 decedate și 3.352 rănite). Concomitent, au fost întreprinse cuvenitele verificări și cu privire la persoanele reținute ca suspecte în acele zile”, scria procurorul militar Dan Voinea, într-o notă adresată secretarului de stat în Ministerul Justiției, Gheorghe Mocuța.
Astfel, nota sursa citată, au fost trimiși în judecată, într-un număr de 112 dosare, „245 inculpați aparținând fostelor structuri politice de conducere (începând cu șeful statului și continuând cu membri Comitetului Politic Executiv al CC al PCR) vârfurile unor structuri militare, dar și executanții zeloși ai unor ordine criminale”.
Din cei 245 de inculpați deferiți justiției, un număr de 123 au fost ofițeri aparținând Ministerului Apărării Naționale (33, din care șase aveau gradul de general) și Ministerului de Interne (85, din care 12 erau generali).
„Reține atenția faptul că la unele dosare în care s-a dispus trimiterea în judecată a unor persoane, au fost conexate, potrivit legii, mai multe cauze penale din cele înregistrate inițial”, consemna Voinea.
În acest sens, magistratul militar dădea exemplu dosarul 59/P/1998, al Secției Parchetelor Militare, privindu-l pe colonelul Aurel Dragomir ș.a.m.d., „în care se regăsesc conexate peste 700 de dosare penale, referitoare la decedați, răniți, distrugeri de imobile și verificări ale unor persoane reținute ca fiind suspecte”.
În 24 ianuarie 2003, dosarul privind evenimentele din decembrie ’89 de la Sibiu a fost restituit Secției Parchetelor Militare, după ce timp de trei ani judecătorii s-au contrazis asupra competenței lor de a judeca faptele de „tratamente neomenoase” pentru care au fost trimiși în judecată col. Aurel Dragomir și lt.col. Francisc Tobă.
În legătură cu dosarele revoluției, generalul Voinea îl informa pe oficialul MJ în 1999 că parchetele militare au înregistrat. 4.495 dosare penale, din care 2.894 de dosare au fost întocmite de Secția Parchetelor Militare și Parchetul Militar București, iar 1.601 de parchetele militare din teritoriu.
„Pe parcursul desfășurării urmăririi penale, având în vedere incidența prevederilor legale referitoare la indivizibilitatea ori conexitatea unor fapte comise în acele zile și care au făcut obiectul cercetării în mai multe cauze penale, s-a impus, ulterior, reunirea unor dosare, în funcție de zonele în care s-au consumat evenimentele. De exemplu, la dosarul nr. 106/P/1991, privind evenimentele petrecute în zona Televiziunii Române au fost conexate 348 dosare; în dosarul nr. 41/P/1993, în care au fost efectuate cercetări cu privire la evenimentele petrecute în zona Piața Revoluției, au fost conexate 274 cauze penale, iar la dosarul nr. 1128/P/91, privind evenimentele din zona Radiodifuziunii au fost conexate 107 dosare penale”, arăta Voinea.
În nota oficială, Voinea scria că parchetele militare au adoptat soluții de neurmărire penală față de 1.425 persoane suspecte de a fi săvârșit acte de „terorism”, rezultând în urma cercetărilor efectuate, inconsistența acuzațiilor aduse de diferite persoane din motive nejustificate, emoționale.
„Astfel, cercetările au infirmat categoric intervenția unor forțe militare ori paramilitare străine (așa ziși teroriști) în evenimentele din Decembrie 1989”, sublinia Voinea.
Potrivit documentului citat, în alte dosare, constatându-se existența unui concurs de cauze legale de înlăturare a caracterului penal al faptelor, cum ar fi legitima apărare, starea de necesitate ori eroarea de fapt, au fost adoptate soluții de neurmărire penală, potrivit art. 10 lit. a (pentru că fapta nu există-n.r.) Cod procedură penală, cu referire la art. 44, 45 și 51 Cod penal (respectiv legitima apărare, starea de necesitate și eroarea de fapt-n.r.)
De asemenea, un număr de 144 dosare penale privind decedați ori răniți au fost înregistrate în evidența cauzelor cu autori necunoscuți, întrucât autorii nu au putut fi identificați și trași la răspundere, conchidea generalul.
Mare parte din dosarele privind Revoluția din ’89 au fost soluționate până în 2000. În urma unei decizii din 2007 a Curții Constituționale, procurorii militari nu au mai avut competența de a cerceta civili, astfel că dosarele privind revoluția au fost transferate procurorilor civili.
În 10 martie 2009, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au dispus prin ordonanță scoaterea de sub urmărire penală a lui Ion Iliescu, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de subminarea puterii de stat, acte de diversiune și comunicarea de informații false și față de alți 30 de învinuiți cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de subminarea puterii de stat, în cauza având ca obiect evenimentele din 13-15 iunie 1990. Prin aceeași ordonanță au fost dispuse soluții de încetarea urmăririi penale și respectiv, neînceperea urmăririi penale față de alte persoane.
Acesta era considerat cel mai important dosar referitor la evenimentele din decembrie ’89, întrucât era inculpat chiar șeful statului – Ion Iliescu, care a preluat puterea după revoluție.
Între timp, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg părți vătămate din dosarele Revoluției au făcut reclamații privind modul în care generalul magistrat Dan Voinea – fost șef al Secției parchetelor Militare, actual pensionat – a instrumentat dosarele revoluției, acuzându-l de tergiversare și de nesoluționarea într-un termen rezonabil al cauzelor.
Pe de altă parte, Asociația 21 Decembrie 1989 a reclamat tergiversarea soluționării dosarelor, însă îl apără pe Voinea, dar îl acuză pe procurorul general al României, Codruța Kovesi.
Marți, 8 martie 2011, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că autoritățile române au fost ineficiente în investigarea reprimării violente a demonstrațiilor anticomuniste de la Cluj, din 1989, ancheta prelungindu-se pe o perioadă de 12 ani, astfel că a obligat statul român la plata de daune de peste 52.000 de euro unui număr de cinci reclamanți.
În România, acest dosar privind revoluția de la Cluj a fost redeschis de Parchet în toamna anului 1997.
Procurorul care a instrumentat dosarul evenimentelor din decembrie 1989 de la Cluj, Tit Liviu Domșa, afirma, în 23 octombrie 1997, că a fost amenințat pentru a abandona cercetările în acest caz.
Domșa declara că, în iunie 1990, a primit mai multe telefoane de amenințare prin care era somat să elibereze persoanele arestate pînă la acea dată în legătură cu revoluția de la Cluj, și să nu mai opereze alte arestări. Fostul procuror militar Domșa susținea că cei care l-au amenințat erau cadre militare de la unitățile militare din Florești (județul Cluj).
Ministerul de Interne a dispus, în iunie 1990, ca Direcția Procuraturii Militare să preia dosarul.
Liviu Domșa declara că dosarul care cuprindea șase volume a fost preluat de generalul Mugurel Florescu (fost consilier juridic în Ministerul de Interne-n.r.). Acesta a dispus scoaterea de sub urmărire penală a celor cinci persoane arestate și „disjungerea dosarului pentru autori necunoscuți”.
Secția Parchetelor Militare a infirmat ordonanța din 15 octombrie 1992 a Direcției Procuraturilor Militare, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a gen. Iulian Topliceanu, Ioachim Moga, Constantin Nicolae și Ioan Șerbănoiu, acuzați de genocid, precum și a mr. Valeriu Burtea și cpt. Ilie Dicu, acuzați de omor deosebit de grav.
Prin aceeași ordonanță au fost scoși de sub urmărire penală, în 1992, și ofițerii și militarii în termen care au alcătuit dispozitivele militare din zonele Piața Libertății, Piața Mărășești, str. Moților, Fabrica de Bere și Metropol Astiria din municipiul Cluj Napoca.
În 1997, după ce social-democrații au pierdut alegerile și puterea de la București s-a schimbat, în urma reexaminării probelor din acest dosar, Secția Parchetelor Militare (SPM) a constat că „nu au fost depuse suficiente stăruințe pentru aflarea adevărului cu privire la evenimentele care au avut loc pe data de 21 decembrie 1989 cînd, între manifestanții anticomuniști și forțele amplasate în Cluj au avut loc ciocniri în cursul cărora au murit 26 de persoane, iar alte 50 au fost rănite”.
În 10 martie 1998, procurorul militar Gheorghe Surdescu – cel care a fost delegat de la București să finalizeze cercetările, afirma că procurorul general al Parchetului Curții Supreme de Justiție de atunci, Sorin Moisescu, a dispus suspendarea anchetei privind revoluția de la Cluj .
Într-o scrisoare deschisă adresată președintelui Emil Constantinescu, procurorul militar șef al Secției de Urmărire Penală din cadrul Parchetului Curții Militare de Apel, Gheorghe Surdescu, spunea că, la 23 februarie 1998, a fost chemat de către procurorul general Sorin Moisescu, care, după ce l-a felicitat pentru modul cum a făcut cercetările în cazul revoluției din decembrie 1989, i-a comunicat „pe un ton grav” să suspende imediat ancheta în acest dosar, pentru o perioadă de aproximativ trei luni.
Când a primit maiorul Surdescu acest „ordin”, de față erau adjunctul procurorului general, Gheorghe Rotar, și generalul de brigadă Dan Voinea, șeful Secției Parchetelor Militare.
Maiorul Surdescu fusese delegat, în octombrie 1997, să finalizeze cercetările în dosarul penal ce are ca obiect evenimentele din Cluj din 21 decembrie 1989, soldate cu moartea unor persoane și rănirea altora.
După ce i s-a comunicat să nu mai continue cercetările, maiorul a adus la București toate actele privind evenimentele din decembrie 1989 de la Cluj. Totodată, într-un raport, Surdescu i-a solicitat, în 26 februarie 1998, procurorului general emiterea unei ordonanțe de suspendare a anchetei sau retragerea actului prin care a fost delegat la Cluj și repartizarea dosarului altui procuror militar.
„Domnul procuror general a arătat că este surprins de raportul meu și, totodată, că este supărat pe mine, întrucât am transformat în discuție o chestiune confidențială”, afirmă în scrisoarea deschisă procurorul militar Surdescu.
În continuare, Surdescu spune că i-ar fi răspuns lui Moisescu că, în lipsa ordonanței de suspendare a cercetărilor, el este singurul responsabil de acest fapt și de aceea nu acceptă nimic care contravine legii. „Față de poziția mea, procurorul general a afirmat că oficial dosarul rămâne într-o etapă de analiză și evaluări, iar dacă cineva va fi scandalizat își va asuma responsabilitatea”, nota în scrisoarea înaintată președintelui Constantinescu, maiorul Surdescu.
Procurorul general Sorin Moisescu (decedat între timp-n.r.) susținea că a solicitat aducerea dosarului de la Cluj la București, pentru că în dosar sunt cercetați generali, iar, potrivit legii, aceștia pot fi anchetați de către militari având același grad.
De-a lungul timpului, s-a remarcat faptul că demersurile/declarațiile magistratului militar Voinea au coincis cu anumite momente importante pentru sistemul judiciar.
Chiar și Monica Macovei, ministru al Justiției între decembrie 2004 și aprilie 2007, i-a reproșat generalului Voinea că, dacă anterior venirii ei la Justiție nu a fost voință politică în finalizarea dosarelor mineriadei și revoluției, după ce ea a preluat portofoliul, magistratul nu mai avea motiv de stagnare.
În urma unor acuze potrivit cărora un fost șef al generalului Dan Voinea ar fi obstrucționat ancheta magistraților, acesta consemna într-un raport din 11 ianuarie 2005 că generalul Samoilă Joarză (decedat între timp-n.r.) „nu l-a împiedicat” în soluționarea dosarelor Revoluției. „Personal nu am fost niciodată împiedicat de generalul Joarză să instrumentez dosare legate de evenimentele petrecute în luna decembrie 1989. Ba, mai mult, gen. Joarză mi-a repartizat spre soluționare memoriile Asociației 21 Decembrie 1989 și a fost de acord cu infirmarea soluției dată în dosarul 97/P/1991”, consemna Voinea.
Generalul magistrat Dan Voinea, procuror militar din 1982, a deținut șefia Secției Parchetelor Militare în perioada 1997-2001. Ulterior, a asigurat interimatul conducerii Secției Parchetelor Militare în perioada mai 2006 – octombrie 2007. Din 2007 până în octombrie 2008 a deținut funcția de procuror-șef adjunct al Secției din cadrul Parchetului instanței supreme, el pensionându-se în timp ce făcea obiectul unei investigații disciplinare legată de modul defectuos în care a lucrat dosarele revoluției.
În 8 septembrie 2009, președintele Traian Băsescu cerea Parchetului instanței supreme să concentreze resurse umane pentru a crește viteza de rezolvare a dosarelor Revoluției și propunea ca, dacă există posibilitatea, generalul Dan Voinea să revină în activitate, ca procuror civil.
„Mi se pare inadmisibil: 20 de ani și nu avem soluții nici pentru 13-15 iunie, nici pentru crimele de la Revoluție. Cer Parchetului General să concentreze resurse umane pentru a crește viteza de rezolvare. Vom discuta dacă domnul general vrea să revină de la pensie să lucreze la acest dosar, să continue la acest dosar”, spunea președintele Băsescu, la finalul ședinței de mediere între Asociația 21 Decembrie 1989 și Parchet.
Președintele Traian Băsescu susținea, referindu-se la dosarul Revoluției, că, până în prezent, nu există vinovați, ci „doar oameni care ne râd în nas”.
Departamentul Eveniment
