Lipsa activității fizice poate duce la apariția unor probleme mentale, cum ar fi depresia sau demența, conform rezultatelor cercetărilor prezentate în cadrul conferinței British Nutrition Foundation, informează BBC News online.
La ora actuală, doar circa 35% dintre bărbați și 24% dintre femei respectă doza recomandată de activități fizice. „Este recentă constatarea legăturii dintre activitățile fizice și sănătatea mentală. Aceasta este importantă pentru creșterea încrederii în sine, a tonusului general, pentru reducerea stresului și pentru un somn odihnitor. Și, la ora actuală, deținem dovezi conform cărora activitatea fizică poate preveni depresia”, a declarat Nanette Mutrie, profesor al Universității din Strathclyde.
De asemenea, Mutrie a subliniat faptul că persoanele inactive prezintă un risc dublu de a suferi de depresie, în comparație cu cele care practică activități fizice.
Cercetătorii de la Universitatea din Bristol au prezentat rezultatele unui studiu care arată efectele activităților fizice asupra demenței și a maladiei Alzheimer. Astfel, aceștia au descoperit că, atât în cazul bărbaților, cât și al femeilor, activitatea fizică duce la scăderea riscului de îmbolnăvire cu Alzheimer cu 30-40%, însă nu au putut preciza exact motivele care duc la apariția acestor efecte pozitive.