Linșaju’ și mesaju’

Am apreciat realismul colegului de rubrică în articolul de ieri, mai ales că îi cunoșteam spiritul critic. De aceea, m-a înghețat răutatea neostoită dintr-un text al lui Buzărin, găzduit de gsp.ro. Poftiți mostră: „De trei luni încoace, un neamțcu șublerul la ureche distruge fotbalul românesc pe care fusese adus să-l repare. Ilustrul Christoph Daum e cea mai penibilă figură care a stat vreodată pe banca echipei naționale și ne convingem, meci după meci, că momentul angajării sale s-a situat într-o noapte a minții celor care l-au adus.” De fapt, deși nu-i pomenește nicio clipă numele, mesajul său este pentru Andrei Vochin, autorul moral al numirii lui Daum la națională, cel care l-a trecut pe lista scurtă și a purtat apoi negocieri cu el. Să fi fost chiar așa mare invidia în paradisul GSP și ex-Prosport?! Nu știu și nici nu vreu să știu, cert e că acest Buzărin a scris ceva ce nu și-ar fi permis niciodată dacă în cauză era un selecționer român!
Sigur că, punctual, i se pot reproșa lui Daum introducerea lui Enache în locul unui atacant sau intrarea târzie a lui Florin Andone. Ba chiar se pune întrebarea dacă nu era mai util Alibec, și masiv, și tehnic! Dar de aici și până la linșajul ăla e cale lungă, de nestrăbătut de un om normal, liber în cuget și simțiri. Și pentru ce? Că n-am câștigat în infernul ăla, unde n-a câștigat nici Polonia? Și, până la urmă, de ce n-am câștigat? Dintr-o sută de motive, dar mai ales pentru că Enache a alunecat pe mizeria aia de suprafață, la un metru de poartă. Sau poate pentru că Adi Popa a scos o minge din poarta lor, la singura noastră reluare cu capul. Iar dacă Stanciu nu se băga să dea penalty-ul ăla în tribune în minutul 97 (polonezii s-au descurcat mai bine în minutul 95!), am fi avut chiar maximum de puncte, despre astfel de marjă vorbim! Revenind la joc, am observat că sinteticul ăla ras ca-n palmă transforma crampoanele în mici tocuri, astfel că nu se mai putea băga piciorul sub minge la centrări, de aici si explicația lipsei de precizie la cornere și faze fixe (nici lui Benzar, autor a nu-știu-câtor centrări cu adresă în meciul cu Muntenegru, nu i-a ieșit nimic din acțiune). Asta mi-aduce minte că Lăcătuș, încălțat în simpli “adidași” pe un covor de zăpadă înghețată, i-a dat un gol fabulos lui Dasaev în 1988, la Moscova…