Piața muncii

Liniștea dinaintea furtunii, în privința concedierilor din județ



Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Suceava a înregistrat, în ultima perioadă, foarte puține concedieri comparativ cu câteva luni în urmă, situația de acalmie de acum semănând cu o liniște dinaintea furtunii, având în vedere concedierile în masă ce urmează să se facă în sistemul bugetar, la primării și la instituții publice.
Specialiștii de la AJOFM se pregătesc deja de programe de consiliere a șomerilor și de instruire a acestora în meserii căutate pe piața muncii, numai așa șansele lor de încadrare în muncă crescând considerabil.
Conform statisticilor contabilizate pentru luna trecută, în iulie s-au înregistrat 26 de disponibilizări colective (10% din personalul de la o societate) și 494 individuale, foarte puține comparativ cu miile de concedieri de acum câteva luni. De altfel, această scădere se vede și în ceea ce privește rata șomajului, care a început să scadă din luna martie a acestui an. La acea vreme ajunsese la 8,7%, în timp ce în iunie a ajuns până la 7,4%. Asta înseamnă că în ultimele luni numărul șomerilor ieșiți din evidențele AJOFM a fost peste al celor care au intrat în șomaj.