Vernisaj

Liniște sufletească și armonie la Galeria „Millenium”

Vernisaj la Galeria „Millenium
Vernisaj la Galeria „Millenium

La Galeria „Millenium” din incinta Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava s-a deschis ieri cea de-a doua expoziție internațională de pictură cu genericul „Bucovina – trecut, prezent și viitor”. „Bucovina – trecut, prezent și viitor”
Manifestarea este organizată sub egida Ministerului Internelor și Reformei Administrative și a Prefecturii Suceava de către Uniunea Ucrainenilor din România (UUR) – Ținutul Bucovina, cu un titlu deja familiar polițiștilor suceveni, întrucât prezintă o nouă selecție din lucrările realizate de artiștii participanți la cele trei ediții, desfășurate până acum, ale taberei internaționale de creație plastică „Bucovina – trecut, prezent și viitor”,
Expoziția etalează cca. 25 de lucrări, cu precădere peisaje bucovinene, și este dedicată, așa cum au subliniat organizatorii, „zilei nașterii Maicii Domnului” și tuturor celor care-și aniversează cu acest prilej ziua onomastică.
Prima prezență la o manifestare culturală a noului consul general al Ucrainei la Suceava
Așa cum a semnalat prof. Ioan Bodnar, în dubla-i calitate de reprezentare (atât de consilier în cadrul Prefecturii Suceava, cât și de președinte al UUR-Ținutul Bucovina), vernisajul marchează prima prezență în cadrul unei instituții publice sucevene și totodată prima participare la o manifestare culturală a Excelenței Sale dl. Yuriy Verbitskiy, noul consul general al Ucrainei la Suceava.
Adresându-se asistenței în limba română, diplomatul ucrainean (care a precizat că a activat o perioadă în cadrul Ambasadei Ucrainei în România revenind apoi, după 11 ani, în calitate de consul general la Suceava) a mulțumit pentru invitație și a apreciat frumusețea naturii și generozitatea oamenilor din zonă.
„Un cadou oferit tuturor celor care-și sărbătoresc numele, pentru că așa se cuvine în Bucovina”
În calitate de organizator și de gazdă, comisarul șef Viorel Onea, adjunct al șefului IPJ Suceava, a spus că aceasta este cea de-a cincia expoziție organizată în Galeria „Millenium” ca rod al bunei colaborări cu instituția Prefectului și UUR- Ținutul Bucovina, prof. Ioan Bodnar fiind cel care s-a îngrijit ca această galerie (care a fost înființată ca urmare a propunerii sale) să expună pe simeze lucrări artistice de calitate.
O expoziție, după cum a subliniat Ioan Bodnar, închinată Sfintei Fecioare Maria, Preacuratei de Dumnezeu Născătoarei, o manifestare menită să aducă privitorilor „liniște sufletească și armonie”, „un cadou oferit tuturor celor care-și sărbătoresc numele, pentru că așa se cuvine în Bucovina: să facem daruri în astfel de zile”.

Peisaj din Bucovina
Peisaj din Bucovina
Peisaj din Bucovina
Peisaj din Bucovina
Vernisaj la Galeria „Millenium
Vernisaj la Galeria „Millenium

Recomandări

Peste 18.000 de copii, tineri și adulți au participat anul trecut la evenimentele organizate de Biblioteca Municipală ,,George Bodea”

Tineri pasionați de cosmos și știință, reuniți la Vatra Dornei, la Tabăra de Fizică, Astronomie și Astrofizică

Expoziția colectivă de fotografie „Între clipă și tăcere – The Best of 2025”, la Galeria de artă „Zamca”