Calea ferată dintre Putna și Nisipitu, care se întinde pe aproximativ 25 de kilometri, s-a transformat, în interval de un an, dintr-un traseu viabil, aflat în circuitul CFR, într-o linie feroviară distrusă, cu numeroase zone transformate într-o adunătură de fiare încovoiate, deformate ori rupte. Pe unele porțiuni, linia pur și simplu a dispărut, distrusă de calamitățile de anul trecut și luată de puhoaie ori furată.
Toate se întâmplă în condițiile în care, oficial, linia nu este abandonată, ci se află în conservare.
Puțini sunt cei care să nu fi circulat ori măcar să fi auzit de trenul personal Suceava – Putna – Nisipitu, folosit cu precădere de navetiști. Până în vara lui 2008, deși numărul călătorilor scăzuse de la an la an, iar cursele regulate au fost reduse, trenul continua să circule. Luna iulie a anului 2008, care a adus cumplite inundații în județul nostru, avea să distrugă grav, pe porțiuni întinse, linia ferată de după Putna. Puhoaiele revărsate de pe versanți au „spălat” terasamentul căii ferate, linia fiind afectată grav pe mai multe porțiuni și devenind impracticabilă.
Un peisaj dezolant
Cum inundațiile de atunci au făcut prăpăd, case și drumuri fiind distruse, prioritățile au fost altele, iar la calea ferată nu s-a intervenit în nici un fel. Cei 25 de kilometri de linie deveniți impracticabili cuprind următorul traseu: Gura Putnei – Straja – Falcău – Brodina – Nisipitu, punctul terminus al traseului fiind în halta situată chiar în centrul satului ce aparține de comuna Ulma.
Acum, la un an și jumătate de la inundații, nici măcar bucățile de copaci și vegetație aduse de inundații pe linie nu au fost îndepărtate, iar degradarea este continuă.
Ascunsă imediat după Putna în pădure, linia ferată se apropie de șosea în zona Brodina – Paltin – Nisipitu, astfel că aici dezastrul se poate vedea cu ușurință. Suspendată deasupra apei, încovoiată și îndoită de parcă ar fi de plastic, acoperită în alte părți de crengi și copaci, prăbușită din cauza alunecărilor de teren, ori dispărută pe zeci de metri, linia pare abandonată de zeci de ani.
Șine de 12-15 metri, dezmembrate și furate de hoți
Alături de calamitățile naturale, la distrugerea căii ferate au început să contribuie și oamenii. Pe de o parte, în zonele unde inundațiile au distrus linia și au rupt-o, s-au găsit imediat culegători care să-i găsească trebuință, bineînțeles cu concurența largă a personalului CFR, care a dat impresia că a abandonat linia.
În vara acestui an, s-au înregistrat și două furturi din zone unde calea ferată era în stare bună. La Poliția Transporturi Feroviare (TF) Rădăuți sunt în lucru două dosare penale de furt de cale ferată, ambele pe porțiunea din zona Straja, în locuri greu accesibile, de pădure.
Într-un caz au fost sustrase trei șine a câte 12 metri fiecare, iar în celălalt patru șine a câte 15 metri, prejudiciul creat fiind estimat la aproximativ 3.500 de lei.
Furturile, sesizate cu mare întârziere
„Cazurile au fost sesizate de organele CFR cu mare întârziere, fiind semnalate după câteva luni de la producere. Credem că au fost furate pentru a fi folosite ca grinzi, probabil la construirea unor beciuri ori gatere. Hoții au furat dintr-o zonă greu accesibilă, unde au putut acționa fără a fi stingheriți”, a precizat agentul șef Dumitru Strungariu, șeful postului TF Rădăuți, care este de părere că șinele furate nu au fost duse la centrele de colectare, personalul acestora temându-se să le primească.
La cum se desfășoară lucrurile în momentul de față, furturile par a depinde doar de utilitatea pe care o pot găsi hoții pentru șine, verificarea periodică a căii ferate, asigurată teoretic de personalul de la Districtul L6 Gura Putnei, fiind ca și inexistentă.
Unii nepăsători, alții nostalgici
În localitățile tranzitate de această cale ferată, cei mai mulți oameni nu prea deplâng faptul că trenul nu mai trece prin satul lor. Mulți dintre ei au mașini, microbuzele care fac legătura cu municipiul Rădăuți circulă foarte des și îi iau din fața porții, astfel că întreruperea traficului feroviar nu i-a afectat foarte tare. Totuși, starea dezastruoasă a căii ferate și faptul că nimeni nu a făcut nimic după ce puhoaiele au lăsat dezastru în urmă îi face pe unii localnici să vorbească cu regret despre acest lucru, mai ales în cazul persoanelor în vârstă, care au copilărit și au trăit văzând trenul trecând prin fața porții lor.
„Era foarte convenabilă, umbla lumea pe ea, erau și trenuri de marfă, se duceau la Nisipitu, ori tocmai la ruși. Când eram copil umbla trenul cu cărbuni, pe aburi, a circulat tot timpul, de când mă știu”, ne-a spus Constantin Aliță, în vârstă de 64 de ani, din Nisipitu, care are casa la câțiva metri de linia ferată, acum ruptă și acoperită de pământ.
Într-adevăr, după Nisipitu, linia ferată continuă, prin Ulma, și apoi trece granița în Ucraina, însă nimeni nu își mai aduce aminte de câți zeci de ani nici un tren nu a mai trecut de halta din Nisipitu.
Vilă grandioasă, ridicată și apoi lăsată de izbeliște, în halta Straja
Frapantă privind lăsarea de izbeliște a unor bunuri în care s-au investit sume imense este și situația unei imense vile de protocol ridicate în stația de tren Straja. Construcția ei a început la scurt timp după anul 2000, când director general al CFR a fost numit suceveanul Mihai Necolaiciuc. Halta minusculă, în care abia ajungeau câțiva oameni într-o zi, a fost considerată oaza de liniște perfectă pentru ridicarea vilei în care să se încingă petreceri pe cinste, pentru mai marii CFR.
Construcția grandioasei vile, cu două nivele, în total dezacord cu peisajul sărăcăcios din haltă, a fost stopată brusc după debarcarea lui Necolaiciuc din funcție, deși se puseseră până și geamuri termopan și acoperiș, mai fiind de efectuat doar finisajul.
„Există oameni de la CFR care îi asigură paza, de ani de zile de când la ea nu s-a mai făcut absolut nimic. Toată lumea așteaptă să se facă ceva cu această vilă, să fie terminată și exploatată de CFR, ori vândută cuiva care ar vrea să o exploateze turistic”, a punctat agentul șef Dumitru Strungariu, care asistă de ani de zile la degradarea liniei ferate și a obiectivelor de pe aceasta.
Pe hârtie, linia Putna – Nispitu, cu toate obiectivele ei, nu a fost abandonată de CNCF SA, ea fiind pe lista traseelor afectate de inundații și care ar urma în viitor să intre într-un program de refacere.
În actualul ritm însă, în curând, din vechea structură nu va mai rămâne mai nimic, condiții în care refacerea pare doar o glumă proastă.
Trenul de Putna merge cu cel mult 40 de km/h
Dacă linia Gura Putnei – Nisipitu a fost închisă, restul rețelei feroviare din zona Rădăuți este și aceasta la pământ. Cel mai elocvent exemplu, imediat ce pleacă din Gara Rădăuți, trenul de Putna are restricție de viteză, putând rula cu maxim 40 de kilometri până la capătul liniei. Foarte veche și fără a fi îmbunătățită, linia ferată nu suportă o viteză mai mare, condiții în care nu mai trebuie să mire pe nimeni faptul că vagoanele sunt goale, transportul auto luând cea mai mare parte a călătorilor.
În prezent, la Putna mai ajung șase trenuri personale, de la Suceava și Iași, care au maximum cinci vagoane, însă câteodată, vara, locomotiva a circulat și cu câte un vagon.
Trenurile de marfă, doar o amintire
Traficul feroviar de marfă este și acesta o amintire în zona Rădăuți, fiind sistat complet de anul trecut. Șeful postului TF Rădăuți a precizat că, acum câțiva ani, garniturile de transport marfă făceau regulat curse de la Rădăuți și Dornești spre Falcău, Putna și chiar până la Nisipitu. Acum, nici o garnitură nu mai ajunge în Gara Rădăuți.




