Tronsonul de linie ferată Suceava – Cacica – Păltinoasa va fi dat în folosință până la mijlocul lunii iulie 2011. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, care a inspectat în cursul zilei de ieri lucrările de refacere a porțiunilor de cale ferată care au fost distruse în urma inundațiilor din vara anului trecut. Flutur a amintit că torenții au distrus linia ferată în două puncte, la Soloneț și la Todirești, Guvernul României alocând o sumă de aproximativ 5,5 milioane de lei (55 de miliarde de lei vechi) pentru lucrările de refacere.
„Lucrările sunt realizate de o firmă din Iași specializată în construcții feroviare. Și sper ca în 15 iulie să dăm drumul la circulația trenurilor pe ruta Suceava – Cacica – Păltinoasa. Inundațiile de anul trecut au făcut pagube mari, iar eu am cerut încă din toamna anului trecut alocarea de resurse pentru lucrările de refacere. Ministerul Transporturilor a dat atunci bani pentru linia ferată Suceava – Putna, pentru lucrările din zona Dărmănești, care a fost deja reparată. În acest an s-au apucat de acest tronson care pare părăsit, or locuitorii din zonă așteaptă să circule trenurile”, a declarat Flutur.
El a adăugat că drumul județean care trece prin localitatea Todirești spre Cacica, afectat de inundațiile de anul trecut, au fost finalizate în totalitate. Gheorghe Flutur a mai precizat că în prezent se mai lucrează la refacerea unor poduri.




