Actrița americană Lindsay Lohan vrea să apară în spectacolul de striptease „Peepshow”, pus în scenă la Las Vegas, producție care o are în distribuție pe Mel B, din fosta trupă Spice Girls, informează femalefirst.co.uk.
Lindsay Lohan ar vrea să apară în „Peepshow” din dorința de a-și revitaliza cariera de actriță, potrivit publicației britanice. Actrița din „Fete rele” ar urma să o interpreteze, în spectacolul pentru adulți, pe Bo Peep, o fată timidă care este transformată într-o femeie încrezătoare și sexy de Peep Diva, interpretată de Mel B.
Lindsay Lohan a fost prezentă, sâmbătă, la premiera spectacolului „Peepshow” și s-a întâlnit cu regizorul Jerry Mitchell.
Potrivit unei surse citate de Fox News, actrița este în negocieri cu producătorii spectacolului „Peepshow” pentru a o înlocui pe Kelly Monaco, actuala interpretă a lui Bo Peep, care ar vrea să renunțe la show după ce îi expiră contractul. De cealaltă parte, Mel B și-a exprimat dorința de a apărea în continuare în show-ul topless.
„Oamenii uită că Lindsay reprezintă o triplă amenințare – poate și să joace și să cânte și să danseze”, a declarat aceeași sursă, menționând că Lohan chiar crede că apariția în „Peepshow” o va ajuta în carieră.
Însă rolul dorit de Lindsay Lohan mai este „vânat” și de Holly Madison și Brooke Burke, potrivit sursei citate. „Producătorii sunt foarte interesați de Lindsay și și-ar asuma bucuroși riscul de a o avea în echipă pe turbulenta actriță, însă va fi o luptă strânsă între Lohan, Holly Madison – fosta prietenă a lui Hugh Hefner și Brooke Burke pentru acest rol”, a adăugat aceeași sursă.