Lindsay Lohan, condamnată la 30 de zile de închisoare



Lindsay Lohan a fost condamnată miercuri la 30 de zile de închisoare după ce a recunoscut că a încălcat termenii eliberării condiționate,.
Actrița trebuie să se prezinte la penitenciar până pe data de 9 noiembrie, pentru executarea pedepsei. Lindsay Lohan a recunoscut în instanță că încălcase termenii eliberării condiționate, lipsind de la centrul social unde trebuia să lucreze, relatează Daily Mail.
Pe 19 octombrie, justiția americană revocase ordinul de plasare în libertate condiționată emis pe numele starletei americane, acuzată că a încălcat în repetate rânduri condițiile acestui regim. Actrița în vârstă de 25 de ani fusese eliberată după doar câteva ore, după plata unei cauțiuni de 100.000 de dolari.
Judecătoarea Tribunalului din Los Angeles, Stephanie Sautner, a condamnat-o pe Lohan și la 53 de zile de muncă în folosul comunității, la morga din comitatul în care locuiește. De asemenea, Lohan trebuie să participe la ședințe de psihoterapie.
În mai, Lindsay Lohan fusese condamnată inițial la 480 de ore de muncă în folosul comunității și la 120 de zile de închisoare pentru furtul unui colier evaluat la 2.500 de dolari. Actrița și-a efectuat pedeapsa acceptând să trăiască în regim de arest la domiciliu, în urma unei înțelegeri cu procuratura americană.
Această condamnare era deja rezultatul unei alte violări a regimului de libertate condiționată, actrița fiind condamnată anterior pentru conducerea unui vehicul în stare de ebrietate și pentru posesie de stupefiante.
Lindsay Lohan a fost considerată una dintre cele mai talentate actrițe tinere de la Hollywood, cariera ei atingând un moment de vârf în 2003 – 2004, când a jucat în filmele „Vinerea trăznită/ Freaky Friday” și „Fete rele/ Mean Girls”.