Actrița americană Lindsay Lohan a fost condamnată, marți, la 90 de zile de închisoare pentru că a violat termenii regimului de eliberare condiționată impus în 2007, după ce a fost arestată pentru conducere sub influența alcoolului și deținere de cocaină, informează Reuters.
Judecătoarea Marsha Revel de la Curtea Superioară din Beverly Hills (Los Angeles) i-a ordonat starletei să se predea pe 20 iulie. Totodată, Lohan va trebui să urmeze un program de dezintoxicare de 90 de zile după efectuarea pedepsei.
Lohan, în vârstă de 24 de ani, odată o promițătoare tânără actriță, s-a remarcat în ultimii ani prin comportamentul turbulent și o viață plină de abuzuri. Ea a implorat-o pe judecătoare să-i mai acorde o șansă spunând că urmează cu conștiinciozitate un program de dezalcoolizare. „Nu o iau ca pe o glumă. Aceasta este viața mea. Aceasta este cariera mea. Este ceva pentru care am muncit toată viața”, a pledat actrița.
Însă judecătoarea a fost de altă părere. Lohan, care s-a internat de trei ori într-o clinică de dezintoxicare în 2007, a lipsit de la câteva ședințe în timpul acestui program, în ultimele șase luni. Lohan a dat vina pe munca sa, dar judecătoarea a fost neînduplecată.
Acest program i-a fost impus în 2007 pentru conducere sub influența alcoolului și deținere de cocaină. Lohan a mai petrecut 84 de minute în închisoare în acel an, ca parte a pedepsei primite, și apoi a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare.
În octombrie 2009, regimul de eliberare condiționată i-a fost extins cu un an, după ce actrița a folosit ceea ce procurorii au numit „scuze foarte creative” pentru a lipsi de la câteva ședințe din programul de dezalcoolizare.
Revel a condamnat-o, marți, la câte 30 de zile de închisoare pentru cele două capete de acuzare din 2007 și la alte 30 de zile pentru că a găsit-o vinovată de conducere imprudentă, tot pentru un incident din 2007. Pedeapsa totală este de 90 de zile de închisoare.
Se pare, însă, că Lohan nu va efectua întreaga pedeapsă în închisoare. Purtătorul de cuvânt al poliției din Los Angeles, Steve Whitmore, a declarat că, în general, femeile non-violente efectuează 25% din pedeapsă în închisoare, putând fi eliberate mai devreme pentru bună purtare, mai ales în condițiile în care penitenciarele locale sunt destul de aglomerate.
Totodată, judecătoarea a refuzat cererea lui Lohan de a i se îndepărta o brățară de monitorizare a consumului de alcool pe care actrița o are atașată la picior.
Lindsay Lohan a devenit cunoscută la vârsta de 11 ani, când a jucat în filmul „Capcană pentru părinți”, și a fost considerată una dintre cele mai talentate actrițe tinere de la Hollywood. Cariera ei a atins un moment de vârf în 2003 – 2004, când a jucat în filmele „Vinerea trăznită/ Freaky Friday” și „Fete rele/ Mean Girls”. Dar la vârsta de 20 de ani, Lohan mergea deja la întâlnirile Alcoolicilor Anonimi, iar stilul ei de viață petrecăreț era descris pe larg de site-urile de știri mondene.
Cel mai recent proiect cinematografic al său este un film despre starul porno al anilor 1970 Linda Lovelace, care ar fi trebuit să fie realizat în această vară.