Lincu:Ar trebui dați afară din Poliție cei angajați prin relații, mulți nu au legătură cu munca asta



Liderul Sindicatului „Pro Lex”, Vasile Lincu, a spus, referitor la declarațiile lui Liviu Popa, că ar trebui disponibilizați din Poliție cei angajați pe bază de relații, pentru că mulți nu au legătură cu munca de poliție, însă șefii MAI și IGPR nu au curajul să facă ordine în acest sens.
„Prea mulți angajați care nu au legătură cu munca de poliție sunt polițiști, însă nimeni din conducerea managerială a Ministerului Administrației și Internelor (MAI) sau a Poliției Române nu are curajul să facă ordine în acest sens”, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, președintele Sindicatului „Pro Lex”, Vasile Lincu.
Președintele „Pro Lex” apreciază că declarația șefului IGPR, Liviu Popa, potrivit căreia „sunt suficienți polițiști bețivi și nenorociți”, aduce atingere imaginii Poliției Române.
„Ne așteptam ca domnul Liviu Popa să critice derogările de la lege pentru angajarea persoanelor care nu îndeplineau condițiile legale sau corectitudinea concursurilor ori examenelor pentru angajare, ocuparea funcțiilor de conducere sau promovarea în corpul ofițerilor”, a precizat liderul sindical.
Lincu a mai spus că, în opinia lui, ar trebui să fie disponibilizați cei care au fost încadrați „pe bază de relații și nepotism”, fără a îndeplini condițiile de studii.
El a precizat că în Poliția Română sunt ofițeri care ocupă funcții de conducere, deși au studii în domeniile agricol, veterinar, inginerie.
„O parte dintre aceștia ar fi trebuit angajați ca specialiști și ar fi trebuit să facă o carieră doar în domeniul respectiv”, a mai spus Lincu.
Alte criterii de disponibilizare ar trebui să fie, în opinia lui Lincu, profesionalismul, experiența profesională sau corectitudinea.
Șeful Poliției Române, Liviu Popa, a declarat, vineri, la Cluj, că ar vrea să fie făcute disponibilizări în Poliția Română pentru că „sunt suficienți polițiști bețivi și nenorociți” și ar trebui să plece cei care fac Poliția de rușine.
Popa a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că momentul actual este extrem de prielnic pentru modernizarea Poliției și „asanarea mediului polițienesc”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Este posibil să se facă disponibilizări în Poliție. Din punct de vedere personal, aș vrea să se facă disponibilizări în Poliția Română, pentru că este un moment extrem de prielnic de modernizare a Poliției și de asanare a mediului polițienesc. Avem suficienți polițiști bețivi, nenorociți. Până acum, pentru nemuncă, niciunul nu a fost dat afară. S-a spus cine nu muncește nu greșește, cine nu greșește merită să fie promovat. Ar trebui să plece cei care fac Poliția de rușine. Avem peste 7.000 de polițiști cercetați prealabil și sancționați disciplinar, din care 2.000 sunt sancționați de două ori de la apariția statutului polițistului în 2002”, a afirmat Liviu Popa.
Potrivit acestuia, în toate cazurile de abateri se va face o analiză absolut transparentă și obiectivă, iar deciziile vor fi luate în comun de conducerile inspectoratelor.
Întrebat câți polițiști ar trebui să aibă Poliția Română, șeful IGPR a spus că Poliția ar putea avea și 500.000 de oameni, la pretențiile care există, dar pot rămâne și 55.000 din cei 55.500 câți sunt în prezent, „dacă sunt buni”.
„În viziunea mea, pot fi și 500.000 și vă asigur că avem nevoie de 500.000 de polițiști. Poliția trebuie să fie eficientă, să nu delapidăm banul public. Ăsta e rolul managerului Poliției. În 1990 aveam 5-10 calculatoare în Poliție, acum avem zeci de mii, dar birocrația a crescut exponențial. Sunt extrem de multe cheltuieli pe care le facem fără nicio eficiență. Cred că va trebui să introducem principiile de privat în partea publică a activității noastre”, a spus chestorul Popa.
Șeful Poliției Române, Liviu Popa, a declarat ulterior, pentru MEDIAFAX, că nu s-a referit la polițiștii români în general, ci la acei angajați cu probleme, pentru că trebuie ca cineva să își asume faptul că unii sunt „bețivi și leneși” iar cei care sunt polițiști doar cu numele nu au loc în Poliție.
„Polițiștii cu probleme, din punctul meu de vedere, pot fi dați afară în acest moment”, a conchis Liviu Popa.