Lincu: Vasile Marica cerea șefilor ANV funcții în vămi, avem o înregistrare



Liderul Alianței „Sed Lex”, Vasile Marica, solicita șefilor Autorității Naționale a Vămilor (ANV) funcții în vămi, ca șefi de tură și șefi de vamă, iar în acest sens există și o înregistrare, a declarat, marți, președintele Sindicatului Polițiștilor și Vameșilor „Pro Lex”, Vasile Lincu.
„O să fim în măsură la un moment dat să vă prezentăm o înregistrare prin care Marica Vasile solicita șefilor Autorității Naționale a Vămilor funcții în vămi, șefi de tură și șefi de vamă”, a precizat Lincu.
Liderul Alianței „Sed Lex”, Vasile Marica, a șantajat toți directorii Autorității Naționale a Vămilor, indiferent de culoarea politică, pentru că avea oameni în toate punctele vamale și știa tot ce se întâmplă acolo, a spus, marți, Marius Ungureanu, fost șef de vamă.
Marius Ungureanu, care spune că între 1990 și 2003 a lucrat la Vama Giurgiu, mai întâi ca lucrător vamal, apoi ca șef de tură și șef la vama Mocănașu – Giurgiu, a declarat, marți, într-o conferință de presă organizată de Sindicatul „Pro Lex”, că angajații vamali îi dădeau bani lui Vasile Marica pentru menținerea pe funcție, pentru promovare, pentru a nu fi dați afară în cazul restructurărilor.
„Nu aveai cum să scapi de sistemul lui Marica. Dacă te retrăgeai din această caracatiță, nu-ți mai dădea subiectele de la examene, luai notă mică indiferent de cât te pregăteai”, a spus Ungureanu.
Potrivit lui Ungureanu, Vasile Marica a plecat de la Vama Focșani pentru că a avut probleme cu legea, iar unchiul său a fost implicat într-un caz cu Gigi Kent.
Ungureanu a mai spus că „trebuie tăiat capul caracatiței”, altfel degeaba sunt arestați o mie de oameni în vamă.
El a mai spus că din 1997 și până în 2002 i-a dat lui Marica 2.000-2.500 de dolari pe lună, împreună cu Robert Cristoi, fost șef de vamă la Giurgiu, în prezent prefect al județului Giurgiu, și cu Eugenia Ciobanu, care a fost în sindicatul Unirea, actualul „Sed Lex”.
Ungureanu a precizat că după șase ani de cotizare continuă, în anul 2002 a refuzat să-i mai dea bani lui Vasile Marica.
El a adăugat că, după ce nu i-a mai dat bani, a fost reținut în arest patru luni, după ce Marica ar fi făcut presiuni asupra șefului Poliției din Giurgiu, fiind acuzat că nu a fost la serviciu dar a încasat salariul. Marius Ungureanu nu mai lucrează din 2003 în sistemul vamal.
Președintele Traian Băsescu a declarat, într-un interviu publicat luni de „România Liberă”, referindu-se la scandalul din vămi, că se teme că „regina se află printre liderii sindicali”, însă a precizat că probarea acestui lucru depinde de cei care sunt arestați, dacă vor recunoaște.
Șeful statului a susținut că în cele șase luni de supraveghere de către SRI „nu s-a depistat nicio legătură directă de transfer de șpagă de la punctele de frontieră către vreun om politic”.
Președintele a explicat că, atunci când a spus că speră ca operațiunea să ducă și spre vârful piramidei politice, s-a referit la numirile în funcții, fiindcă „la fel cum se știa despre vameși și polițiști de frontieră că își încasau foloase proprii din trecerea frontierei, la fel se spune despre șefii de vamă sau cei numiți în funcții că ar trebui să aibă niște contribuții”.
„Aș face o observație, fiindcă am văzut niște fețe extrem de dubioase care susțin teoria conexiunii directe între vameși și partide. Colecta descoperită la punctele de frontieră a fost pusă sub semnul transferului către partid. (…) Eu cred că suntem în fața unei reacții de alt tip, pentru că, după cum ați observat, liderii sindicali au fost cei mai vocali când au vorbit de deturnare, acompaniați de trusturile de presă deținute de Vîntu și Voiculescu. E ceva putred la mijloc, nu pot pune degetul exact pe rană, dar este clar că ieșirile lor, care încearcă să arate spre zona politică, este un semn că vor să acopere ceva”, a mai susținut Traian Băsescu.
Întrebat despre declarația liderului „Pro Lex”, Vasile Lincu, cel care a spus că a fost amenințat cu moartea după ce sindicatul a făcut publică schema șahistă cu pionii care strâng direct banii din mită de la vamă, caii, nebunii și tura, în persoana directorului Autorității Naționale a Vămilor, regina și regele care ar controla această caracatiță a corupției, Traian Băsescu a declarat: „Dacă este vorba despre un fost șef de cadre la vamă, s-ar putea să aibă multe pe conștiință și poate ne spune și altceva despre rege, regină, ture și pioni. Poate ne spune și cum făcea selecția vameșilor. Se spune că ar fi destul de scump un post de vameș, iar liderul sindicatului care ne arată jocul de șah a răspuns ani de zile, poate ne spune ceva și despre selectarea vameșilor”.
Întrebat dacă firele ar duce mai degrabă la liderii sindicali, decât la cei politici, șeful statului a răspuns: „Dacă rămânem în termeni șahiști, mă tem că regina se află printre liderii sindicali, dar probarea acestui lucru depinde foarte mult de cei care sunt arestați, dacă vor recunoaște”.
Chestionat asupra regelui, președintele a spus că nu ar intra în schema lansată de un lider sindical, care a fost șef de cadre la vameși.
„Eu nu scot însă oamenii politici în afara jocului, pentru că numirile de șefi se fac cu influența oamenilor politici, iar acest lucru este evident, că se petrece așa”, a adăugat el.
El a apreciat, de asemenea, că influențele asupra punctelor de frontieră sunt transpartinice în privința numirilor.
Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor „Pro Lex” a remis, săptămâna trecută, un comunicat în care a descris „schema logicǎ a persoanelor implicate în sistemului piramidal”: „Pionii – lucrǎtori vamali; Caii – colectorii – șefi de turǎ, șefi de vamǎ, lideri de sindicat (a se vedea ascensiunea liderilor de sindicat din vǎmi) etc; Nebunul, sau coordonatorul, persoana indispensabilǎ – liderul de sindicat și/sau director ANV; Tura – șeful ANV și directorii direcției supraveghere vamalǎ, proceduri, resurse umane; Regina – partidul politic, membrii importanți din partid care pot decide numirea șefului și directorilor ANV și ANAF; Regele – ?”.
Liderul „Pro Lex”, Vasile Lincu, a declarat, luni, că în niciun caz un lider de sindicat nu este regina, nu e beneficiarul final al corupției, pentru că nu avea puterea să numească un subsecretar de stat la conducerea ANV, dar dacă e implicat în corupția din vămi, are un rol foarte important.
Lincu mai spunea că prin punerea sub acuzare a lui Radu Mărginean s-a trecut la piesele mai importante, respectiv „tura de pe tabla de șah”, dar acesta nu este cea mai importantă „tură”.
Fostul șef al Autorității Naționale a Vămilor, Radu Traian Mărginean, a fost pus sub învinuire de procurori în dosarul traficului de influență din Vama Halmeu, fiind acuzat de luare de mită. El a fost demis din funcție în 9 februarie, de către premierul Emil Boc, la câteva ore după ce a fost pus sub învinuire.