„Limbajul liturgic” al lui Dumnezeu (II)

Prin Hristos, Cuvântul Tatălui, s-au făcut toate (Ioan I,3; Coloseni I,16). În referatul biblic despre creație se arată că toate au fost aduse la existență prin cuvântul lui Dumnezeu ( Facere I,1-27). Acest adevăr îl întărește și psalmistul când spune: „Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit, și cu duhul gurii Lui toată puterea lor.” (Psalm 32, 6). Cuvântul nu zidește numai fizic, așa cum s-ar putea înțelege din textele de mai sus, ci zidește și duhovnicește. În limbajul duhovnicesc, apare expresia: „Părinte, spune-ne nouă un cuvânt ziditor sau un cuvânt de folos”, iar cei ce ascultă cuvântul de învățătură adesea afirmă că „s-au folosit” ori „s-au zidit” sufletește. În această funcție cuvântul ne apare ca o adiere care mângâie și întărește, care vindecă: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu, ci numai zi cu cuvântul și se va vindeca sluga mea” (Matei VIII, 8); sau chiar învie: „Și zicând acestea, a strigat cu glas mare: Lazăre, vino afară! și a ieșit mortul fiind legat la picioare și la mâini…” (Ioan XI, 43-44); sau ne apare ca un tunet care mustră, înfricoșează și pustiește din cauza fărădelegilor (Matei XXIII, 37-38). Dar, așa cum am arătat mai sus, Dumnezeu a vorbit înaintașilor noștri și ne vorbește și nouă nu numai în multe rânduri sau de multe ori, ci și în multe chipuri, în moduri variate, alegând totdeauna căile și mijloacele cele mai potrivite contextului în care vorbește pentru a Se face auzit și înțeles.
Astfel, Dumnezeu a vorbit prin prooroci, mijlocul preferat de El pentru a le vorbi celor din Legea Veche. Proorocii au transmis ceea ce Dumnezeu le poruncea. În cartea profetului Isaia citim: Și am auzit glasul Domnului care zicea: Pe cine îl voi trimite și cine va merge pentru Noi? Și am răspuns: Iată-mă, trimite-mă pe mine. Și El a zis: Du-te și spune poporului acestuia: Cu auzul veți auzi și nu veți înțelege…” (VI, 8-9). În cele din urmă Dumnezeu ne-a vorbit prin Însuși Cuvântul Său, Hristos, Care a uimit veacurile prin felul de a vorbi, pentru că nimeni nu a mai vorbit vreodată ca El: „Și erau uimiți de învățătura Lui, căci El îi învață pe ei că Cel ce are putere, iar nu în felul cărturarilor” (Marcu I, 22).
– Dumnezeu ne-a vorbit și continuă să ne vorbească prin intermediul evenimentelor istorice
Nicolae Iorga spunea că în istorie se aud trosnind pașii lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că evenimentele istorice nu sunt pur și simplu evenimente care se întâmplă, ci sunt rânduite de Dumnezeu și poartă amprenta prezenței Lui. Ele reprezintă un alt mod al lui Dumnezeu de a ne vorbi și de a ne arăta voile Sale. Întemeindu-se pe aceasta credincioșii au văzut în evenimentele istorice, fericite sau nefericite, mijloace prin care Dumnezeu binecuvântează sau mustră. De asemeni, Dumnezeu ne vorbește prin intermediul întâmplărilor și împrejurărilor din viața de zi cu zi, prin care ne provoacă într-un mod direct, personal și special, la un dialog cu Sine. (Vezi Pr. Prof. D. Stăniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxă, vol.1, București, 1978, p.139-145). La aceste moduri sau chipuri multe în care Dumnezeu ne vorbește, fără a le fi menționat pe toate, mai adăugăm unul, asupra căruia s-a insistat mai puțin până acum, și anume: Dumnezeu ne vorbește prin intermediul cultului divin. Altfel spus, există și un limbaj sau o vorbire liturgică a lui Dumnezeu. Cultul divin nu este doar un mijloc de a preamări pe Dumnezeu, de a lauda pe sfinți și de a primi harul sfințitor, ci și un mod în care Dumnezeu ne vorbește. Cuvântul Lui Dumnezeu descoperit mai întâi și consemnat în Sfânta Scriptură se întâlnește pretutindeni în slujbele noastre religioase, însă ceea ce este interesant e faptul că același cuvânt al Scripturii întâlnit în slujbe, sub forma pericopelor, este întâlnit alteori sub forma imnului liturgic. Adică Dumnezeu vorbește altfel, nu numai scripturistic, ci și liturgic. (Pr. Lector Dr. Viorel Sava)