„Limbajul liturgic” al lui Dumnezeu ( I )

În Epistola către Evrei, Sf. Ap. Pavel consemnează următoarele: „După ce Dumnezeu odinioară, în multe rânduri și în multe chipuri, a vorbit părinților noștri prin prooroci, în zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus moștenitor a toate și prin Care a făcut și veacurile” (I, 1-2). Când Sf. Ap. Pavel spune că Dumnezeu a vorbit părinților noștri în multe chipuri și în multe rânduri, două realități ne rețin în mod deosebit atenția: pe de o parte, că Dumnezeu a intervenit, folosindu-Se de cuvânt, de multe ori în istoria omenirii, iar pe de altă parte, ca aceste intervenții au luat forme variate.
Intervenind în mai multe rânduri, și vorbindu-ne, Dumnezeu ne arată cât de important este cuvântul în relațiile interumane ca și în relațiile omului cu Dumnezeu. Cuvântul își are originile în Însuși Dumnezeu Fiul, Cuvântul Cel din veci Care la plinirea vremii S-a făcut trup (Ioan I, 1-3,14). El, Cuvântul, se rostește din veșnicie în sânul Sfintei Treimi și este unul din mijloacele de comunicare dintre Persoanele Sfintei Treimi. Având astfel de origini, Cuvântul are sens creator, sens ziditor, iar cel care comunică prin cuvânt, spre zidirea celorlalți, este părtaș la modul de comunicare din sânul Treimii și săvârșește lucrul lui Dumnezeu.
Dat fiind faptul că rostirea își are originile în Dumnezeu Cuvântul, cuvântul este purtător de har și are puterea de a-i schimba pe oameni, de a înnoi modul lor de gândire și de manifestare. Cuvântul purtător de har atinge adâncurile făpturii umane și cheamă la viață nouă în Hristos. Aceasta o învățăm și din cap. II al Faptelor Apostolilor unde ni se spune că cei care au ascultat cuvântarea Sfântului Petru în ziua Cincizecimii au fost pătrunși la inimă (V, 37-38). Când cuvântul lui Dumnezeu pătrunde la inimă el face din om făptură nouă.
În al doilea rând, cuvântul sfânt este hrana sufletească pentru cei ce cred. Când diavolul L-a ispitit pe Mântuitorul Hristos în pustiul Carantaniei și, știind că este flămând, I-a cerut să prefacă pietrele în pâini, Mântuitorul îi răspunde: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei IV,4). Această hrană spirituală premerge celei materiale, celei trupești. Mântuitorul Hristos mai întâi a hrănit mulțimile prin cuvânt, vorbindu-le despre Împărăția lui Dumnezeu, și abia apoi a înmulțit pâinile și a săturat pe cei ce-L ascultaseră ziua întreagă. Mai mult decât atât, uneori hrănirea prin cuvânt se poate substitui alimentarii trupești. În perioadele de post mulți dintre credincioșii buni, râvnitori și iubitori de viață sfântă, urmând pildei sfinților, petrec în post negru, hrănindu-se doar cu rugăciune, din cuvântul Sfintei Scripturi sau din cărțile de zidire sufleteasca. (Pr. Lector Dr. Viorel Sava)