Ligheanul cu jăratec

Nu s-ar fi mirat nimeni dacă la pauză, în loc de 0-0, ar fi fost 0-4. Sau, hai, 1-5, dacă ar fi fost ca atât Steaua cât și Aalborg să fructifice toate ocaziile avute în prima jumătate a partidei ăsteia a cărei desfășurare pare acum, la o zi după, rodul imaginației vreunui aprig consumator de etnobotanice. A fost o primă repriză în care din nou, ca în fiecare din meciurile Stelei din acest sezon din cupele europene (ea a jucat deja în ambele, nu?), salvarea s-a numit Arlauskis, da-i-ar Domnul sănătate celui care l-a gonit la timp pe Tătărușanu în Italia! Fiindcă, oricât de bun ar fi fost, Tătă n-ar fi putut apăra toate mingile pe care Arla le-a transformat în coșmaruri pentru cei cărora le-a scos goluri ca și făcute. Tot așa și alaltăieri: cinci șuturi apărare senzațional și un 0-0 la pauză perfect îngrijorător în perspectiva unei a doua reprize contra unei echipe care probabil că are ceva condiție fizică. Apropo: în Gazeta Sporturilor de ieri, Keșeru a primit nota 10 (bravo!), iar Arla doar 9 (huo!), ceea ce nu-i tocmai fair, fiindcă la un eventual 0-1 sau 0-4 la pauză, probabil că nu mai apuca Keșeru să dea vreun gol, nicidecum 3. Iar ăsta e doar meritul lui Arlauskis. Ce s-a întâmplat, totuși, de a reușit Steaua să producă minunea, ca (pardon) calul lui Harap Alb, devenind din mârțoagă pursângele din basm? Păi, cred eu, jăratecul pe care l-a înghițit i-a fost oferit nu în lighean, ca în poveste, ci pe punctul văruit de la 11 m, de un arbitru minunat, singurul din 1.000 care putea acorda penalty la faza aia… ba și un bonus: cartonaș roșu portarului! Din acel moment, a fost clar că danezilor le-a dispărut fotbalul! N-au înțeles regulile după care se joacă, în minutele rămase făcând evidente eforturi doar în direcția asta. Nu vă grăbiți să vă entuziasmați de cele 6 goluri marcate, frumoase, e drept, dar date unei echipe năucite. Nu la fel de năucite ca Astra, pe care fotbalul a lăsat-o din cu totul alte cauze. Nu mă întrebați care-s alea, că habar n-am. Dar a lăsat-o de tot.