Fotbal

Liga a IV-a îi menține în priză pe fotbaliștii Rapidului



Înrăutățirea bruscă a vremii i-a împiedicat pe fotbaliștii Rapidului să efectueze jocul școală programat ieri pe stadionul Ițcani. Ca atare, tehnicienii Bogdan Tudoreanu și Ion Buzoianu au optat pentru o ședință de pregătire preponderent fizică în sala de atletism de la stadionul Areni.
„Anul acesta a fost un chin pentru noi. Abia am apucat să efectuăm două antrenamente pe teren uscat, că iarna a sosit iar la noi. Sper ca vremea să se îndrepte cât mai repede, pentru că dorim ca sâmbătă să facem o ultimă repetiție pe Areni, în compania Bucovinei Rădăuți, în perspectiva dificilului meci de campionat cu Dunărea Galați, programat în data de 6 aprilie”, a declarat tehnicianul Bogdan Tudoreanu.
Până atunci, 11 fotbaliști ai Rapidului vor fi detașați la echipa a doua, care va evolua astăzi pe teren propriu, la Mihoveni, împotriva grupării Bradul Putna, într-un meci contând pentru etapa a XX-a a Ligii a IV-a.