Fotbal

Liga a IV-a a revenit deja la formatul cu 16 echipe



Doar 16 echipe vor continua în Liga a IV-a suceveană și în sezonul de primăvară, după ce Danalis Zvoriștea s-a retras din campionat încă din timpul turului, iar Steaua Dumbrăveni a declarat forfait în cursul săptămânii trecute. Motivul, același: lipsa banilor. Întrucât Danalis Zvoriștea și Steaua Dumbrăveni nu sunt singurele formații din campionatul județean care se confruntă cu acest gen de probleme, Biroul Executiv al AJF Suceava a decis ca începând din sezonul viitor campionatul Ligii a IV-a să revină din nou la tabloul cu 16 echipe.
Conform noilor reglementări ale Federației Române de Fotbal, grupările care se retrag dintr-o competiție organizată de acest for nu vor mai avea drept de promovare într-un eșalon superior timp de trei ani. Conducerea Asociației Județene de Fotbal a făcut totuși o concesie echipei din Dumbrăveni. Astfel, Steaua a primit acceptul să evolueze în retur în Seria a II-a a Ligii a V-a în locul formației Spicul Moara, care a fost exclusă din competiție încă din prima parte a campionatului. Meciurile disputate de Steaua Dumbrăveni vor avea însă un caracter amical, urmând să nu fie contabilizate în clasament.