Președintele FRF a precizat că până în 2017, Liga a II-a va fi formată dintr-o singură serie de 18 echipe. „În cadrul Comitetului Executiv s-a prezentat un proiect până în 2017 pentru Ligile a doua și a treia și a rămas ca la 11 februarie, când va avea loc Adunarea Generală a LPF, să vină și ei cu un proiect pentru Liga I. Acum vor fi două serii de 14 echipe la Liga a II-a, 4 de 18 echipe la Liga a III, urmând ca anul viitor acestea să ajungă la două serii de 12 echipe la Liga a II-a și patru serii de 16 echipe la a treia. În 2016 o să fie o serie de 18 echipe la Liga a II-a și trei de 18 echipe la Liga a III-a, iar la Liga I să rămână 18 echipe sau mai puține. Astfel vom atrage sponsori, spectacolul va crește și vom avea o concentrare a valorilor”, a explicat Sandu, care a menționat că antrenorii nu vor mai avea dreptul de a sta pe bancă dacă nu dețin licența pentru categoria la care activează.
Mircea Sandu crede că din vară, Craiova va avea o echipă în Liga a II-a. „Mă bucur că Timișoara are echipă în Liga a II-a, cu reale perspective de promovare. S-a putut asta, pentru că primarul a venit la FRF, ne-a solicitat colaborarea pentru a găsi soluțiile legale ca Timișoara să aibă echipă în Liga a II-a. Același lucru îl vizez și pentru Craiova, cu o echipă coagulată în jurul Primăriei și a Consiliului Județean. Sunt convins că începând din vară vom avea o Universitatea Craiova în Liga a II-a, așa cum a hotărât Adunarea Generală. Am făcut demersurile legale pentru încetarea urmăririi penale în acest caz”, a subliniat Sandu.