Președintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, susține că liderii PSD și PNL, Victor Ponta și Crin Antonescu, au dat dovadă de iresponsabilitate și că „se vede clar” că nu sunt din Transilvania, adăugând că aceștia ar trebui să înțeleagă că relațiile interetnice trebuie tratate cu mare grijă.
Președintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, care este și primarul municipiului, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că „este trist” că, la două decenii de la Revoluția din 1989, în Parlamentul României se pot auzi discursuri precum cele ale reprezentanților PNL și PSD de miercuri seară.
Antal a făcut aceste declarații în contextul în care reprezentanții PSD și PNL au susținut, miercuri seară, în plenul Parlamentului, necesitatea adoptării unei declarații de protest a Legislativului român față de mesajul transmis de Viktor Orban.
„Se poate vedea foarte clar că cei doi lideri ai partidelor din opoziție, Crin Antonescu și Victor Ponta, nu sunt din Transilvania și, în mod regretabil, sunt atât de iresponsabili că nu se gândesc la consecințe. Cei doi președinți vor merge seara liniștiți acasă la culcare, dar nu se gândesc la faptul că aici, în Transilvania, românii și maghiarii vor trebui să conviețuiască în continuare”, a spus Antal Arpad.
Liderul UDMR Sfântu Gheorghe a adăugat că el așteaptă acum, în primul rând din partea conducerii PNL Covasna, să adopte o poziție față de cele întâmplate miercuri seară în Parlament.
„De asemenea, le recomand liderilor județeni ai PNL și PSD să-i invite pe cei doi președinți de partid mai des în Transilvania, pentru că este clar că nu cunosc realitățile din această zonă. Ar trebui să înțeleagă că relațiile interetnice nu sunt construcții care, dacă astăzi le dărâmi, mâine pot fi ușor reconstruite. Cu mare grijă trebuie să le tratezi”, a conchis Antal Arpad.
În replică, liderul PNL Covasna, Marius Obreja, a declarat corespondentului MEDIAFAX că îi amintește liderului UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, că președintele PNL, Crin Antonescu, a fost recent în vizită în Transilvania, la Congresul UDMR.
„Îl invit cu plăcere pe Crin Antonescu și sunt sigur că va veni cu mare plăcere, mai ales atunci când la evenimentele la care va participa nu vor apărea accidente de genul celui de la Miercurea Ciuc”, a spus Obreja.
Reprezentanții PSD și PNL au susținut, miercuri seară, în plenul Parlamentului, necesitatea adoptării unei declarații de protest a Legislativului român față de mesajul transmis de Viktor Orban. Demersul opoziției a dus la blocarea lucrărilor Parlamentului pentru aproximativ trei ore, chiar înaintea votului asupra moțiunii de cenzură.
Premierul Emil Boc a declarat, miercuri seară, în plenul Parlamentului, că nimic din ceea ce au afirmat liderii opoziției nu s-a regăsit în mesajul oficial trimis de premierul ungar Viktor Orban și că este nevoie de un apel la calm și echilibru din partea unor politicieni responsabili și cu „viziune” privind viitorul țării.
Ambasadorul Ungariei la București, Oskar Fuzes, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că, probabil, s-a făcut confuzie între mesajul premierului ungar, Viktor Orban, poemul lui Petofi Sandor și discursul soției sale.
Ministerul de Externe a precizat că a comunicat ambasadorului ungar, convocat joi la MAE, „insatisfacția” părții române pentru situația creată în contextul mesajelor transmise de oficialii ungari la manifestările de marcare a Revoluției de la 1848, fiind solicitată clarificarea urgentă a situației.
Ambasadorul Ungariei la București, Oskar Fuzes, a declarat, joi, la Parlament, întrebat în legătură cu mesajul premierului Viktor Orban, că nu are nimic de care să se delimiteze, deoarece nimeni din partea Ungariei nu a spus nimic în legătură cu autonomia sau cu Ardealul.
„Am făcut clarificările necesare, am demonstrat și am zis că a fost confundat, amestecat, mesajul oficial al premierului ungar cu un poem de Petofi Sandor. A fost, este o neînțelegere. Cred că este închis cazul și că nu are consecințe asupra relațiilor noastre. Ungaria va sprijini în continuare România în aderarea la Spațiul Schengen”, a spus ambasadorul ungar la București, Oskar Fuzes.