Liderul PSD Vatra Dornei susține candidatura lui Cezar Ioja pentru primărie



Social-democrații din Vatra Dornei sunt hotărâți să nu renunțe la candidatura pentru funcția de primar al acestui municipiu, deși liderul PNL Suceava, Alexandru Băișanu, a anunțat că nu acceptă o altă candidatură din partea USL în afara celei a actualului primar, liberalul Ioan Moraru. Președintele PSD Vatra Dornei, Roman Boca, a declarat că organizația pe care o conduce a hotărât să susțină candidatura lui Cezar Ioja pentru funcția de primar al acestui municipiu. El a arătat că decizia de susținere a lui Cezar Ioja a fost luată în cadrul Biroului executiv municipal a Organizației PSD Vatra Dornei, în urma rezultatelor sondajelor de opinie efectuate, care îl clasează pe candidatul PSD pe primul loc în opțiunea dornenilor. Mai mult, Roman Boca a subliniat că social-democrații vor chiar să participe cu listă proprie de candidați pentru Consiliul Local din Vatra Dornei.
„În urmă cu două săptămâni am avut negocieri la Vatra Dornei, când domnul Alexandru Băișanu a anunțat că în situația în care sunt probleme cu desemnarea unui candidat comun, protocolul USL prevede negocieri, organizarea de sondaje comune sau fiecare partid va avea candidat propriu. Ori la acea ședință, Alexandru Băișanu a spus că este împuternicit de Biroul județean al PNL Suceava să spună că liberalii au hotărât că la Vatra Dornei va candida Ioan Moraru, iar de aici încolo putem negocia în jos. Mai mult seamănă a dictat decât a negociere”, a declarat Roman Boca.